Președintele României va ajunge în Statele Unite marți, 20 august, la ora 14:00 (ora 21:00, ora României). Conform Administrației Prezidențiale, Iohannis va semna în Cartea de Onoare, după care are programată o întâlnire cu președintele Statelor Unite, Donald Trump, tocmai în Biroul Oval al Casei Albe.
Potrivit HotNews.ro, cei doi lideri vor aborda în discuțiile lor teme precum parteneriatul strategic între cele două state, dar și probleme de securitate sau alimentare cu energie.
România își dorește o mai mare implicare a Statelor Unite în regiunea Mării Negre, pe parte energetică. Statele Unite, pe de cealaltă parte, sunt îngrijorate de dependența europeană de gazul provenit din Rusia.
Se va discuta și despre semnarea unor contracte prin care forțele armate române să primească dotări americane, dar și o eventuală suplimentare a numărului de militari români trimiși în Afganistan.
De asemenea, Klaus Iohannis a spus, citat de HotNews.ro, că ”vrem să discutăm despre numărul de soldați americani din România. Noi avem disponibilitate să găzduim efective mult mai mari”.
Întâlnirea între cei doi lideri de stat are loc cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la căderea comunismului și a 15 ani de la aderarea României la NATO.
Citiți principiile noastre de moderare aici!