Meciul din Fed Cup dintre Sorana Cîrstea și Johanna Konta a fost întrerupt, sâmbătă, la scorul 2-6, 3-1, după ce jucătoarea britanică ar fi fost jignită din tribune. Johanna Konta a plecat plângând la vestiare. Mai mult, căpitanul nejucător al echipei României la Fed Cup, Ilie Năstase i-a adresat injurii arbitrului de scaun al partidei și a fost evacuat de către supervizorul meciului. La ieșirea din arenă Năstase a jignită o jurnalistă britanică.
Ca urmare a acestor evenimente, ITF a decis să-i retragă acreditarea fostului tenismen român, acesta neputând să mai participe la niciun meci din cadrul întâlnirii cu Marea Britanie, conform Mediafax.
„Căpitanul României, Ilie Năstase, a fost scos de pe teren în timpul celui de-al doilea meci al întâlnirii de Fed Cup, România – Marea Britanie, de la Constanţa. Domnului Năstase i s-a cerut să părăsească terenul de către arbitrul ITF Andreas Egli, din cauza comportamentului său nesportiv, după ce a primit două avertismente. Domnul Năstase a fost scos din tribune din cauza comportamentului său nepotrivit. Acreditarea sa a fost anulată şi nu va mai lua parte la această întâlnire. ITF va lansa o investigaţie asupra acestui caz, dar şi cu privire la comentariile anterioare făcute de domnul Năstase în această săptămână”, se arată într-un comunicat ITF.
Ilie Năstase era deja subiectul unei anchete ITF, după ce a făcut un comentariu rasist la adresa jucătoarei Serena Williams, în cadrul unei conferințe de presă.
Video: Hot Daily
Articole pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!