Klaus Iohannis a afirmat că motivarea foarte amplă scrisă de CCR oferă câteva indicații, dar ridică și câteva probleme și că nu poate să facă următorul pas până nu se clarifică.
”PSD încearcă să amputeze puterile președintelui. (…) La legile Justiției puterea președintelui a fost diminuată. Nu cumva aceste legi au fost modificate pentru a diminua puterea președintelui? Din păcate, decizia CCR vine în aceeași linie și logică de diminuare a rolului președintelui în procedura de revocare a unui înalt procuror. Dacă citim motivarea se pune întrebarea care este statutul procurorilor în România. Mai sunt independenți sau sunt duși în subordinea ministrului Justiției. O altă întrebare care se pune, avem un nou super-ministru al Justiției care decide și președintele execută fără să se țină cont de avizul CSM. Altă întrebare: unde mai este CSM?”, le-a spus președintele jurnaliștilor.
Șeful statului a precizat că e nevoie de o dezbatere largă și, poate, la final, poporul să își spună cuvântul.
Cu privire la suspendarea din funcție, invocată în spațiul public ca o sancțiune pentru nepunerea în aplicare a deciziei Curții Constituționale, președintele a spus: ”Nu va exista nicio suspendare, fiindcă nu există niciun temei pentru suspendare. Chiar dacă unii pesediști se trezesc vorbind de suspendare doar așa… ca să pară interesanți la televizor”, a declarat Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.
Declarația președintelui vine la finalul întâlnirii pe care șeful statului a avut-o marți cu delegația Comisiei de la Veneția. Discuțiile au vizat legile privind reforma în justiție.
Articole pe aceeași temă
De ce K. Iohannis trebuie sa o revoce pe sefa DNA, in opinia CCR
Ministrul Justitiei despre revocarea sefei DNA: Deciziile CCR sunt obligatorii pentru toti
Citiți principiile noastre de moderare aici!