Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, miercuri, recursul în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, formulat de ANI, după ce Curtea de Apel Alba-Iulia i-a dat dreptate fostului primar al Sibiului şi a dispus anularea deciziei Agenției Naționale de Integritate. Astfel, s-a stabilit că Iohannis nu a fost în incompatibilitate în perioada în care a reprezentat Primăria Sibiu în Adunările Generale ale Acţionarilor de la societăţile Apă Canal şi Pieţe
În 24 aprilie 2013, ANI anunţa că a constatat faptul că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate, întrucât avea şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.
„Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu (…) funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional”, prevede articolul 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003, în baza căruia inspectorii ANI au constatat că Iohannis este în stare de incompatibilitate.
Decizia instanţei supreme este definitivă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!