Ședința va fi deschisă cu intonarea imnului de stat, transmite Mediafax, iar după acest moment președintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, va prezenta Hotărârea privind validarea alegerii preşedintelui României, în conformitate cu prevederile Legii privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi ale Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Apoi Klaus Iohannis va depune jurământul, va semna textul documentului și îl va înmâna președintelui de ședință. Acesta va citi declarația Parlamentului cu privire la depunerea jurământului de către Președintele României, moment urmat de mesajul adresat de Iohannis Camerelor reunite ale Parlamentului.
Şedinţa solemnă va fi condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.
Surse din Parlament au declarat pentru Mediafax că Klaus Iohannis va lua loc separat, pe un scaun situat în stânga tribunei unde se ţin discursurile, iar familia sa și câțiva apropiați vor asista la ceremonie. În incinta Parlamentului ar urma să fie amenajată o sală în care vor putea urmări ceremonia alți invitați, pe un ecran mare.
De asemenea, protocolul de depunere a jurământului va include și binecuvântarea Patriarhului BOR, ca şi până în prezent.
Citiți principiile noastre de moderare aici!