Cu ocazia summitului UE-CELAC de la Bruxelles, cei doi șefi de stat au avut și o întâlnire privat în cadrul căreia au discutat despre posibilitatea ca Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană.
„Discuţiile au fost legate de procesul de renegociere a relaţiilor dintre UE şi Marea Britanie, în perspectiva viitorului referendum privind apartenenţa Marii Britanii la UE”, a declarat Iohannis, la finalul întâlnirii.
Președintele României a mai precizat că premierul britanic i-a prezentat obiectivele pe care le urmăreşte în acest proces şi care se referă, în principal, la „creşterea legitimităţii democratice a uniunii, în primul rând la acordarea de puteri sporite pParlamentelor naţionale, consolidarea competitivităţii UE, asigurarea echilibrului între statele membre ale Zonei euro şi cele din afara Zonei euro, precum şi la libera circulaţie a cetăţenilor UE şi limitarea accesului la beneficiul social pentru aceştia”, notează Mediafax.
„Prim-ministrul britanic mi-a prezentat obiectivele pe care le urmăreşte în acest proces. Acestea se referă, în principal, la creşterea legitimităţii democratice a Uniunii, în primul rând la acordarea de puteri sporite parlamentelor naţionale, consolidarea competitivităţii Uniunii Europene, asigurarea echilibrului între statele membre al zonei euro şi cele din afara zonei euro, precum şi la libera circulaţie a cetăţenilor Uniunii Europene şi limitarea accesului la beneficiul social pentru aceştia. Eu am susţinut că locul Regatului Unit este clar în interiorul Uniunii Europene. O eventuală ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană ar rezulta într-o slăbire, pe de-o parte, a Uniunii Europene, pe de cealaltă parte, a Marii Britanii. Nu poate fi, după părerea mea – şi acest lucrul l-am subliniat foarte clar -, nu poate fi pus în discuţie dreptul fundamental la libera circulaţie a persoanelor în Uniunea Europeană. Este libertatea de mişcare a forţei de muncă, unul dintre principiile de bază ale Uniunii Europene, şi am subliniat că asigurarea egalităţii de tratament între toţi cetăţenii Uniunii Europene este fundamentală şi trebuie garantată. Am subliniat, de asemenea, faptul că, în analiza noastră, soluţiile care să răspundă preocupărilor britanice nu reclamă schimbări în tratatele Uniunii”, a menționat Klaus Iohannis.
Președintele României a mai spus, răspunzând unei întrebări, că discuția cu premierul britanic nu a fost centrată pe cetăţenii români sau originari din România, însă s-a discutat destul de mult pe tema acestui drept fundamental al liberei circulaţii a forţei de muncă în UE.
„Preocuparea prim-ministrului Cameron este, nu neapărat legată de acest drept, şi chiar a subliniat că, după părerea lui, acest drept este un drept câştigat şi trebuie păstrat, ci faptul că, în cadrul acestei mişcări sunt, totuşi, foarte multe persoane care solicită beneficii sociale şi aici apare problema. Iar, în acest context, eu am propus să începem un proces de reflecţie cum putem să despărţim dreptul la liberă mişcare de dreptul la beneficii sociale şi cum poate fi acest lucru pus în acord cu toate statele membre”, a mai precizat Klaus Iohannis.
David Cameron a efectuat în ultimul timp vizite la Berlin, Paris şi Varşovia pentru a obţine sprijin în vederea renegocierii apartenenţei Marii Britanii la UE.
Premierul britanic a promis un referendum privind apartenenţa la UE până la sfârşitul lui 2017, spunând că este încrezător că poate obţine o înţelegere care să îi permită să le recomande britanicilor să rămână în cadrul blocului comunitar, la care au aderat în 1973.
Citiți principiile noastre de moderare aici!