Joi, 14 mai, președintele României Klaus Iohannis susține o declarație de presă în care anunță ce se va întâmpla în perioada următoare, când va fi făcută tranziția de la starea de urgență la cea de alertă.
”Suntem la finalul a două luni dificile, în care majoritatea ați respectat cu strictețe restricțiile, ați stat în case, v-ați schimbat cu totul întreaga viață. Printr-un efort național am reușit să stopăm răspândirea rapidă a epidemiei, a acestui virus nemilos. Putem spune cu toată certitudinea – împreună am salvat vieți”, a spus președintele în deschidere, adăugând că ”la fel de puternici și uniți trebuie să continuăm și în lunile următoare”.
Iohannis a explicat că la ora actuală, situația epidemiologică în România este în echilibru, datorită eforturilor comune – depuse de cadrele medicale, de autorități și de oamenii care au respectat toate regulile de prevenție a răspândirii virusului.
”În această perioadă s-au văzut deficiențele statului, dar și că cele mai grele provocări pot fi depășite dacă Guvernul și președintele lucrează ca o echipă. Ne-am confruntat și cu lipsa unei legislații. În trei decenii nu s-a construit o legislație coerentă prin care statul să facă față unei epidemii extinse”, a explicat Iohannis.
Ce se va întâmpla după ce vom ieși din starea de urgență
Președintele Iohannis avertizează că deși vom ieși din starea de urgență, nu urmează sub nicio formă trei zile fără reguli și restricții.
”Azi, Comitetul Național pentru Situații de Alertă declară starea de alertă și va lua toate măsurile. Nu vor urma trei zile fără reguli și restricții. Avem cadru legal în vigoare și în baza lui vor fi luate toate deciziile pentru ca inclusiv în următoarele trei zile să păstrăm toate regulile necesare. Fără măsuri și reguli lucrurile pot degenera”.
În plus, președintele a fost foarte ferm și a spus că dacă situația se va înrăutăți, nu va ezita să declare din nou stare de urgență. Acesta i-a îndemnat pe români să nu compromită tot ceea ce s-a realizat până acum cu mari sacrificii.
Trimite articolul
XNu ne relaxam deloc cu aceasta “stare de alerta” Ba din contra suntem obligati sa purtam tot timpul botnita “cea de toate zilele”, nu exista inca un cadru practic reglementat, astfel ca abuzurile autoritatilor vor maxime! Practic, Șparlamentul Coloniei i-a dat un cec in alb Plavanului si Guwernerului sau, pt a transforma Romania intr-un mare Lagar de Concentrare administrat de Lagerführer-ul Plavannis, in care Biserica, Credinta si Vietile prizonierilor romani sunt calcate cu bocancii, conform principiului nazist, “Arbeit macht frei”!!
-
Inca un expert pe Covid ! Locul tau cred ca era la Bucuresti, se pare ca le stii pe toate. Bravo !
-
Marius, faptul ca-n ignoranta de care dai dovada alegi sa contrazici opinia tuturor si sa apelezi la jigniri puerile, nu te face mai deștept si nici nu-ti da dreptate. Dimportiva …!
-
Nu a explicat de ce PNL nu a votat proiectul de lege pentru înființarea DNA-ului pădurilor ?
Nu a mai zis nimic despre PSD care vinde Ardealul maghiarilor ?
Atât s-au agitat să ajungă la putere ca să dovedească că sunt niște incompetenți. Nici o lege ca lumea nu au fost în stare să elaboreze.
Trăiască #RomâniaNormală!
O clipa, va rog: uniti in ce? In cuget si in simtiri? O mana de oameni am stat ca fraierii in case, restul toti si’au batut joc de noi, dumneavoastra insiva ati provocat cu o marsavie de care nu va credeam in stare, Radu Banciu, Marius Paşcan, Titus Corlatean si altii au amplificat provocarea marsava si acuma mai vreti sa mai fim uniti dupa asa ceva? Lupa tunii!
Sincer m-am saturat de robotul asta, care abuzeaza de functia pe care o are
dar pana cand vrei sa stam inchisi in case, iohanise? cred ca pricepi ca nu va exista vaccin niciodata, nu?
-
Si tu esti expert ? La cate (se pare ca) stii, cred ai capul cat un dulap.
Asta e fantastic,asta încalcă Constituția cu nerușinare,sa vă trăiască dictatorul
-
Expertule, concret, unde se incalca Constitutia ? Poti incepe sa detaliezi punctual, cu liniuta de la capat, sa explicii tuturor. Nu mai pune TV-ul pe Antena3 ca iti induce o stare de agitatie, si doar te apuci sa scrii prostii pe diferite site-uri.
-
Se pare ca oricine indrazneste sa judece cu propriul cap, este dusmanul Dvs personal. Nu mai pomenesc de lipsa de educatie, care va face sa credeti ca va puteti adresa oricum pe un forum.
Nu va faceti iluzii, nici presedintele, nici guvernul nu vor binele romanilor (asta daca ar fi stiut cum sa o faca, ceea ce nu e cazul).
-
Section 15 !