„Mulţumesc sibienilor care de patru ori mi-au acordat îndrederea lor. (…) Pentru mine a fost o onoare şi o plăcere să le fiu primar timp de 14 ani şi jumătate. Mulţumesc tuturor colegelor şi colegilor din primărie şi din toate instituţiile cu care am lucrat”, a declarat Klaus Iohannis în cadrul conferinței de presă.
Iohannis a promis că va reveni la Sibiu, pentru că va fi preşedintele României şi al tuturor cetăţenilor români, indiferent unde stau, în ţară sau în diaspora, spunând că: „Atunci când spun acasă, spun Sibiu”.
Potrivit legii, prefectul judeţului ia act de demisia primarului, iar ordinul prefectului, împreună cu un extras din procesul-verbal al şedinţei, se înaintează Ministerului Afacerilor Interne, care va propune Guvernului stabilirea datei desfăşurării alegerilor pentru un nou primar. Aceste alegeri trebuie să aibă loc în termen de maximum 90 de zile din momentul în care postul de primar este declarat oficial vacant.
Klaus Iohannis a fost ales primar al Sibiului în urmă cu 14 ani. La alegerile din 2000, a câştigat al doilea tur de scrutin al alegerilor locale cu 69,18% din voturi, iar la următoarele alegeri, Iohannis a reuşit să câştige al doilea mandat de primar cu 88,7% din voturi, unul dintre cele mai mari scoruri din ţară. La alegerile locale din 2008, Iohannis a luat 83,2% din voturi, iar în iunie 2012 a câştigat cel de-al patrulea mandat de primar al Sibiului cu 77,9% din voturi.
La scrutinul prezidenţial din noiembrie, Iohannis a obţinut 6.288.769 de voturi valabil exprimate, iar Victor Ponta 5.264.383 de voturi.
În prezent, atribuţiile de primar ale lui Klaus Iohannis sunt exercitate, ca interimar, de viceprimarul Astrid Fodor (FDGR).
Citiți principiile noastre de moderare aici!