În urma ședinței de Guvern din această săptămână, care a aprobat și creșterile salariale pentru întreg personalul din sistemul de învățământ preuniversitar, Ministerul Educației a făcut publice grilele și un calendar cu salariile profesorilor din anul 2024. Bani mai mulți vor lua atât profesorii, cât și personalul auxiliar si nedidactic.
„În ședința de Guvern de astăzi, 28 decembrie, a fost aprobat proiectul Ordonanței de urgență privind unele măsuri privind salarizarea personalului din învățământ și din alte sectoare bugetare. În sinteză, se vor opera următoarele majorări salariale pentru angajații din învățământ: Pentru cadrele didactice din preuniversitar, creșterile sunt între 19.4% și 20.5%. Creșterea salarială brută medie totală în 2024 fiind de aproape 20%, din care vom avea o creștere brută medie de aproape 13% în ianuarie”, comunică Ministerul Educației, pe pagina sa de Facebook.
Și directorii, alături de adjuncți, vor primi lefuri mai mari, în anul 2024, arată cifrele publicate de minister.
„Pentru directori și directori adjuncți, față de salariul brut din decembrie 2023, creșterea brută medie totală în 2024 va fi de peste 36%, din care creșterea brută medie în luna ianuarie va fi de 30%” au mai transmis cei de la minister.
Profesorii universitari și personalul nedidactic și auxiliar vor avea și ei câteva procente în plus pe fluturașul de salariu.
„Pentru cadrele didactice din sistemul de învățământ superior, creșterile sunt între 15% și 21% (cea mai mare creștere: lectori peste 21%, urmată de asistent universitar – peste 20%).
Pentru personalul didactic auxiliar, creșterea salarială brută medie totală în 2024 este de 15.5%, în ianuarie creșterea medie fiind de aproximativ 10%.
„Pentru personalul administrativ (nedidactic), creșterea salarială brută medie totală în 2024 va fi de 15%, din care 9% în ianuarie”, a fost transmis în comunicarea oficială a ministerului.
Pe lângă măririle în sine, Ministerul Educației mai transmite că va exista și un „spor de suprasolicitare neuropsihică” aplicabil la aproape toate categoriile de personal din învățământ. Mai multe grafice simplificate, atât cu procentele de mărire, calendarul acestora și sporurile acordate la categoriile profesionale, se pot vedea AICI.
O listă completă cu creșterile salariale, prevăzute pentru anul 2024, se poate consulta AICI.
Trimite articolul
XGata, m-au convins, ma fac profesor. De fizica… Pentru ca pierpatrat, educata!
-
Vezi filmul “Fara aer”.
Între timp ubvențiile partidelor cresc în 2024 cu 50% față de sumele uriașe pe care le primesc anual de la buget.
Dar nu interesează pe nimeni.
Unde sunt acum prostalăii care protestau prin piața Operei ?
Nu mai ies la proteste ?
Cadou pentru rezultatele de la Pisa
-
Pentru ‘cultura’ ta porca sistemul de evaluare PISA este un sablon conceput pentru un cu totul alt sistem de invatamant, la noi se potriveste ca nuca in perete! Mai bine analizezi (asta daca poti) calitatea manualelor scolare, ediate de tot soiul de SRL fantoma cu autori care nu au nimic in comun cu invatamantul. Acolo este principala cauza a scaderii calitatii absolventilor!
Cresc salariile, dar cand va creste si nivelul educatiei?
-
Salariile “cresc” (daca nu consideram inflatia) ca sa mai mearga cineva sa incerce sa educe. Cand elevul nu doreste sa fie educat, cand parintii si societatea fac in mod activ anti-educatie iar notele mari sunt privite ca un drept din nascare al loazei preocupate de tiktok si influenceri gen Selly sau chiar mult mai penibili, ce educatie (si cui) sa faci? Ei, nivelul educatie va creste cand parintii isi vor intelege rolul LOR in educarea plozilor, rol care nu e ala de transport cu masina la/de la scoala, si imediat ce educatia va redeveni cu adevarat o valoare sociala in locul descu.rcarelii si smecheriei. Sper ca am explicat suficient de clar??
-
Ati observat ca pentru profesori,toti elevii slabi sau mai putin educati sunt “loaze”?
-
N-am observat. Poate cei care nu-si dau interesul, si nu cei care nu au rezultate din motiv de conditii precare acasa sau pentru ca sunt mai putin dotati din nastere.
-
-
Nu are nici o legatura cu ce mijloc de transport merge elevul la scoala, asta e doar frustrarea ta personala. Copilul meu de la cresa merge cu masina si culmea ca la patru ani are un vocabular si o cultura generala peste media celor de varsta lui ! Imi dau toata silinta ca parinte sa-l educ, dar are si educatoare exceptionale. Acum in vacanta imi spune ca abia asteapta sa incepa gradinita ca ii este dor de ele! Si culmea nu au salarii atractive, chiar daca sunt in mediu privat. Conteaza foarte mult calitatea de pedagog! Poti sa le dai salariu de mii de eur, daca omul e prost si nu e pedagog…. DEGEABA !
-
Nivelul educatiei invers proportional cu salariile cadrelor didactice.
Este ciudat ca toti expertii in educatie, cei e critica profesorii si dau sfaturi, cei ce sunt de parere ca profesorii au vacante nenumarate in fiecare an,, nu doresc sa intre in invatamant. Cum naiba? Ce bine ar fi daca toti acesti priceputi s ar alatura.
Am citit comentariile si fiecare are partea lui de dreptate, fie ca-i mai mica sau mai mare. Dar niste sporuri negative pentru rezultate dezastruase ale elevilor pe cand? Ca daca ai unul sau doi elevi ce nu vor sa invete si ai caror parinti nu inteleg rostul educatiei, e una, dar cand intreaga scoala e dezastru, procentul de promovabilitate in invatamantul de nivel superior e minuscul, iar analfabetismul functional predomina, cand infractionalitatea juvenila e la ea acasa in scoala si in mediul din jurul ei, cred ca ar trebui si penalitati acelor dascali. De mii de ani se stie ca educatia nu se face doar cu zaharelul ori doar cu biciul, ci numai cu o combinatie dintre acestea doua.