Locuitorii din Odaia Manolache, județul Galați, nu au stat pe gânduri și a sacrificat toți porcii din bătătură, după ce în sat s-a răspândit zvonul că ar fi epidemie de pestă porcină. Totul a pornit de la două suine care au murit într-o gospodărie. Veterinarul a fost chemat pentru a preleva probe și pentru a stabili dacă moartea animalelor a fost cauzată de pestă porcină.
Localnicii nu au mai așteptat rezultatele și s-au pus, în toiul nopții să sacrifice toți porcii. Astfel, animalele au ajuns în congelatoarele oamenilor mai devreme cu o lună decât era planificat, în ciuda îndemnului autorităților. Mai mult, la două zile după marea sacrificare, au sosit rezultatele de la laborator. Cei doi porci care au murit nu prezentau infecție cu pesta porcină africană. Așadar, localnicii au sacrificat aproape 200 de porci… degeaba.
De menționat totuși este faptul că județul Galați este afectat de pesta porcină africană, în județ fiind identificate 16 focare de pestă porcină de proveniență africană.
Citiți principiile noastre de moderare aici!