Numerele câştigătoare au fost: 38, 28,
1, 2, 36, 42.
Tot report la Cat I s-a înregistrat şi la
tragerea Noroc, unde numărul
câştigător este 6106920. Toate
persoanele care au depus cel puţin un bilet la
Tragerea Specială de Paşte Loto 6/49, care se
dovedeşte a fi necâştigător, pot
participa la Tombola Sărbătorilor de
Paşte, la care pot câştiga unul din
cele 100 de premii a câte 2.500 de lei, puse
în joc.
Desemnarea câştigătorilor la
această tombolă se va face în urma unei
extrageri care va avea loc în data de 30 aprilie
2009. Potul cel mare a fost câştigat ultima
dată în decembrie anul trecut şi a fost
în valoare de aproape 290.000 de euro. Cel mai
mare premiu din istoria acestui joc a fost
câştigat la sfârşitul lui
ianuarie 2008 şi a fost în valoare de
aproximativ 12 milioane şi jumătate de euro.
Sursa: Antena3.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!