Bute a dominat primele trei reprize, iar în runda a patra a reuşit să îl trimită la podea de două ori pe Andrade, prima dată printr-o directă de stânga, iar a doua oară, de această dată decisiv, printr-un upercut la ficat.
Bute a avut o bursă de 908.000 de dolari la acest meci, primul pentru el transmis în direct pe HBO, unde a fost comentat de fostul campion mondial Lenox Lewis. Palmaresul celor doi boxeri după acest joc era: Bute – 25 de victorii, 20 prin KO, Andrade 28 de victorii, 21 prin KO, 3 înfrângeri. Andrade a suferit prima înfrângere prin KO din carieră.
Meciul disputat la Quebec, în faţa a 16.000 de spectatori, a fost al doilea dintre Bute şi Andrade, după cel din 24 octombrie 2008, care s-a încheiat cu victoria românului la puncte. În acea luptă, Bute a fost îngenuncheat şi numărat pentru prima dată în cariera de profesionist, în runda a 12-a, iar Andrade şi staff-ul său au acuzat la final că pugilistul columbian trebuia să câştige prin KO. De altfel, sportivul român a admis apoi că Librado Andrade a fost cel mai puternic adversar pe care l-a întâlnit în carieră.
De la meciul de anul trecut, Andrade a fost nevoit să lupte într-o confruntare cu ucraineanul Vitali Tispko, pe care l-a învins la puncte şi a câştigat astfel dreptul de a se bate din nou cu Bute pentru titlul mondial.
Lucian Bute (29 de ani) a devenit campion mondial IBF la categoria supermijlocie la 19 octombrie 2007, când l-a învins prin KO în repriza a 11-a, pe columbianul Alejandro Berrio. De atunci, Bute şi-a apărat centura în trei rânduri. La 29 februarie 2008 l-a bătut pe americanul William Joppy, prin KO tehnic în repriza a 10-a, la 24 octombrie s-a impus la puncte, la capătul unui meci controversat, în faţa mexicanului Librado Andrade, iar la 13 martie s-a impus prin KO tehnic în runda a 4-a în faţa columbianului Fulgencio Zuniga.
Sursa: NewsIn
Citiți principiile noastre de moderare aici!