„Nu este un impozit în plus (impozitul forfetar – n.r.), nu vor mai plăti impozitul de 16% pe profit sau 3% pe cifra de afaceri, vor avea profitul pe care pot să-l reinvestească, vor lua dividendele, care merg în sistemul de impozitare normal, ca la toată lumea. (…) Cei care au înţeles ce înseamnă tot presează să se aplice. Am solicitări chiar şi de la alte coduri CAEN să introducem acest impozit, de la cabinetele stomatologice sau cele de avocatură”, a declarat Maria Grapini.
În opinia ministrului, impozitul forfetar ar elimina nu doar concurenţa neloială, dar ar ajuta şi la dezvoltarea turismului. Din spusele Mariei Grapini până şi bugetul de stat ar avea de câştigat, firmele care nu plătesc acum taxe deloc la stat fiind obligate să o facă.
„Ca exemplu, un hotel de trei stele balnear în rural plăteşte 58 de lei pe cameră pe an. Un hotel de trei stele în Bucureşti, în zona A, plăteşte în jur de 70 de euro pe cameră pe an. Situaţia statistică arată îngrozitor la locurile de cazare, la cât s-a încasat în 2011, circa 29 milioane de lei pe toate locurile de cazare din România, mai puţin decât la service-urile de reparaţii, ceea ce este imposibil. La spălătorii auto, din circa 8.400 de unităţi la nivel naţional, 6.500 n-au plătit impozit deloc, iar 187 de unităţi au plătit până la 100 de lei pe an”, a precizat Grapini.
Citiți principiile noastre de moderare aici!