Cei care administrează drumurile publice, cu avizul Poliției Rutiere, pot ridica din nou mașinile staționate în locuri nepermise, cum ar fi trotuarele.
„Se propune abrogarea prevederii care permitea staţionarea autovehiculului pe trotuar, atunci când lăţimea minimă a trotuarului lăsat la dispoziţia pietonilor era de cel puţin un metru. În multe situaţii, această prevedere a permis săvârşirea unor abuzuri şi, în general, desconsiderarea dreptului pietonilor la condiţii civilizate de deplasare pe drumul public”, se arată în expunerea de motive.
Ridicarea de autoturisme parcate neregulamentar a fost declarată ilegală printr-o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a decis că aplicarea măsurii de ridicare a vehiculelor staţionate sau oprite pe partea carosabilă nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.
Totuși, în cazul în care în vehiculul care urmează să fie ridicat se află o persoană, iar aceasta poate fi observată de reprezentantul poliției prezent la fața locului, atunci procedura de ridicare va fi întreruptă. Același lucru este valabil dacă proprietarul mașinii se prezintă la vehicul înainte de inițierea transportului către locul de depozitare, precizează Mediafax.
Citiți principiile noastre de moderare aici!