Potrivit meteorologilor, în cursul zilei de duminică va ninge în vestul, centrul şi nordul ţării, iar în zona montană stratul de zăpadă nou depus va fi mai consistent.
„În restul teritoriului ninsorile vor fi slabe cantitativ şi se vor semnala pe arii restrânse. Local şi temporar, în vest, sud şi la munte, vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de până la 50…55 km/h, spulberând zăpada”, au transmis reprezentanții ANM.
Informarea va intra în vigoare duminică la ora 8 și va fi valabilă până la ora 22.
Meteorologii mai atrag atenţia că şi în prima parte a săptămânii care urmează vremea se va răci accentuat. Astfel, nopţile vor deveni geroase îndeosebi în centrul şi sudul ţării, temperaturile diurne vor fi predominant negative, iar în regiunile estice vântul va avea intensificări temporare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!