Bursa generală a locurilor de muncă se desfăşoară în Bucureşti şi în judeţele Argeş, Bihor, Botoşani, Cluj, Ialomiţa, Teleorman şi Caraş-Severin. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a contactat mii de agenţi economici pentru a participa la bursă, dar numai 421 şi-au confirmat prezenţa. Totuşi, pentru şomeri sunt disponibile 7.853 de locuri de muncă.
Cele mai multe joburi sunt destinate persoanelor fără studii superioare, 7.271, dar sunt disponibile şi locuri de muncă pentru absolvenţi de studii superioare (582), iar 50 sunt pentru persoane marginalizate social.
Cele mai multe locuri de muncă sunt anunţate în Bucureşti (3.975) şi judeţul Cluj (1.384). În Bihor sunt 888, în Argeş – 471, în Botoşani – 360, în Ialomiţa – 336, în Teleorman – 308, iar în Caraş- Severin – 131.
Citiți principiile noastre de moderare aici!