“În acest moment se desfăşoară concursuri la MDRT, marţi şi miercuri. Toate posturile vor fi ocupate prin concurs. (Vor fi scoase la concurs câteva funcţii pentru un număr mai mare de angajaţi, n.r.)”, a precizat Elena Udrea.
De asemenea, Udrea a precizat că ministerul şi-a redus cheltuielile cu maşinile, cu parcul auto, carburanţi, telefoane, cu peste 50%, iar cheltuielile cu bunuri şi servicii au fost reduse cu totul cu 37%.
“Suma economisită va fi distribuită către programele de reabilitare a drumurilor judeţene”, a menţionat ministrul Elena Udrea.
Altfe, ministrul spunea recent că anul acesta se va renunţa la construcţia de bazine de înot, patinoare artificiale şi cămine culturale (lucrări efectuate de Compania Naţională de Investiţii, aflată în subordinea MDRT, n.r.), pentru că aceste investiţii “nu făceau decât să satisfacă o dorinţă de a aduce ceva comunităţii” şi “nu foloseau nimănui”. “E puţin probabil că un bazin de înot într-o comună să fie atât de necesar încât să trebuiască să îl construim în 2010”, a afirmat Udrea recent.
Sursa: Newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!