În noaptea de joi spre vineri, un incendiu a izbucnit într-o clădire aflată în apropierea centralei nucleare din Zaporojie, după bombardamentele întreprinse în zonă de forțele ruse. Serviciile de urgență ucrainene au confirmat că focul a fost stins în jurul orei 6 dimineața și că luptele în zonă au încetat. Centrala nucleară a ajuns însă în mâinile rușilor.
Monitorizarea permanentă derulată până la acest moment de centrul de Supraveghere a Radioactivității Mediului (RNSRM), coordonat de Laboratorul Național de Referință Radioactivitate (LNRR) din cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM) NU a semnalat creșteri ale radioactivității mediului.
„Valorile înregistrate sunt normale pentru această perioadă şi nu prezintă un risc pentru mediu sau populaţie.
LNRR-ANPM a identificat și analizat diverse scenarii de monitorizare a radioactivității mediului, coroborate cu posibila evoluție a situației actuale pe plan geopolitic. Aceste scenarii au directă aplicabilitate în modul de răspuns al RNSRM în situații de urgență, astfel încât să se asigure o informare promptă a factorilor de decizie naționali și internaționali, precum și a populației”, transmit reprezentanții ANPM.
Ministrul Mediului Tánczos Barna spune că „nu există niciun pericol pentru populația din România”.
„În prezent, autoritățile din România nu detectează radioactivitate crescută. Conform măsurătorilor efectuate astăzi se înregistrează niveluri normale de radiații după ce centrala nucleară din Zaporijjia din sud-estul Ucrainei a fost atacată de forțele armate ruse.
Nu există niciun pericol pentru populația din România.
Agenția Națională pentru Protecția Mediului – ANPM, care funcționează în subordinea Ministerului Mediului, măsoară radioactivitatea 24/24, iar în următoarea perioadă Agenția va oferi informare în timp real asupra nivelurilor de radiații”, a anunțat Tanczos Barna vineri pe Facebook”, a anunțat Tánczos Barna vineri pe Facebook.
Datele sunt disponibile publicului și pe site-ul ANPM, la domeniul „Radioactivitate”, unde se pot vizualiza informații orare provenite de la stațiile automate de monitorizare a echivalentului debitului dozei gama absorbite în aer și informații provenite din analizele de laborator efectuate.
RNSRM funcționează cu 37 de Stații de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului (SSRM), laboratoare aflate în structura organizatorică şi administrativă a Agenţiilor Judeţene pentru Protecţia Mediului, precum şi cu 86 staţii automate de monitorizare a debitului dozei gama absorbite în aer.
Pe aceeași temă:
A noua zi de război în Ucraina. Incendiu izbucnit lângă o centrală nucleară
Citiți principiile noastre de moderare aici!