„Nu se construiesc spitale noi. În PNRR, aceste 25 de spitale sunt finanțate pentru diverse îmbunătățiri – reconstrucții, reamenajări, fie în totalitate, fie parțial, în anumite secții. Nu se vor construi 25 de spitale”, a declarat luni secretarul de stat Adriana Pistol, într-o conferință de presă organizată la sediul Ministerului Sănătății.
Cu toate că vineri, 15 iulie, cei de la Ministerul Sănătății anunțau că până în 2026 cel puțin 25 de spitale noi vor fi construite și dotate cu echipamente, cu fonduri din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prin publicarea în consultare publică a Metodologiei de prioritizare a investițiilor în infrastructura publică de sănătate aferente Componentei 12 – Sănătate, Investițiile 2.1 și 2.2. Infrastructură spitalicească publică nouă, incluzând echipamentele și aparatura medicală din cadrul PNRR.
În acest scop, prin PNRR ar fi trebuit să se aloce peste 1,7 miliarde de euro.
Vă reamintim că, încă din martie, Rafila a anunțat că 25 de unități trebuie construite și dotate, dintr-o listă de 49.
„Ştiţi bine că în PNRR noi avem un minim 25 de unităţi medicale care trebuie să fie construite şi dotate. Avem de ales dintr-o listă de 49. Pentru că nu am avut elemente obiective cum a fost întocmită această listă de 49 – iniţial înţelesesem că sunt 49 care au studii de fezabilitate, nu au decât vreo 35 de studii de fezabilitate, există multe alte obiective care au studii de fezabilitate – problema nu este a listei, problema este a necesităţii de a alege între unităţi sanitare care oferă servicii de care este neapărată nevoie pe de o parte, pentru că sunt foarte multe judeţe care nu au nici măcar un obiectiv menţionat acolo, altele au patru. Totuşi trebuie să existe un echilibru din punctul acesta de vedere”, a declarat ministrul Sănătății.
Pe aceeași temă:
Peste 20 de spitale din România vor fi construite și dotate cu fonduri prin PNRR până în 2026
Trimite articolul
XZEROOOOOOOOOOOOO, ZERO SPITALEEE
Dar vai, nu pot sa cred, asa ceva… si tura asta chiar parea fezabil, 25 de spitale noi in 3 ani 🤣😂😅
Spitalul este util când vrei să salvezi viețile oamenilor. Pentru ce vor ei să facă au serurile, presa și probabil lagăre de carantinare.
Si acum, așteptăm grupurile: „Vrem spitale, nu catedrale!”, care oricum nu vor aparea pentru că toți membrii sunt în vacanță. La iarnă, când va fi frig, se vor „trezi” și ei.
M-am saturat sa tot aud de pnrr asta. Toată lumea sta cu mâna întinsă la pnrr, toată lumea da vina pe pnrr. În condițiile în care pnrr in 5 ani înseamnă 30 mlrd de euro, iar bugetul României pe an este peste 200 mlrd, adică în 5 ani 1000 mlrd. Deci numa praf in ochi cu pnrr. Unde sunt adevărații bani din buget???
Biserici noi cand se fac ? Pacatosilor !!
Cele mai bune sunt spitalele in centrul oraselor, in cladiri retrocedate pentru care se plateste o chirie imensa si fara nici un loc de parcare pentru ca se stie ca toti pacientii merg la spitale in pasul strengarului, indiferent de varsta. Sa te fereasca destinul sa suferi de vreo boala pentru care ai nevoie de tratament prelungit sau internare ca mori cu zile.