Liderii NATO reuniți la Bruxelles au decis să trimită trupe suplimentare pe flancul estic și să înființeze patru grupuri de luptă în România, Bulgaria, Slovacia și Ungaria.
„Cu această măsură, Alianță transmite un mesaj care era aşteptat de către toată lumea, de către întreg flancul estic, acela de a consolida prezenţa NATO în această zonă, transmite un sentiment de siguranţă şi un lucru care este esenţial şi care s-a văzut şi săptămâna trecută […] NATO şi UE sunt împreună şi reprezintă un corp solid al sistemului de apărare în Europa şi în lume. Este o garanţie, până la urmă, de securitate, nu numai pentru noi, pentru această zonă, este o garanţie de securitate pentru Europa şi o garanţie că lumea se schimbă, că intrăm într-o altă fază a istoriei”, a spus ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu.
Ministrul Apărării precizează că viitorul grup de luptă NATO din România va avea cca. 1.000 de soldați.
„Nu s-a stabilit încă exact profilul militarilor, cum va arăta această configuraţie. Sunt mai multe ţări care cu siguranţă vor aduce în această forţă multinaţională soldaţi şi tehnică. S-a anunţat deja, după câte ştiu eu, în primele discuţii, Portugalia, premierul a discutat la şedinţa de Guvern comună de la Varşovia cu Polonia, care va completa de asemenea forţele multinaţionale din România. Este vorba de hotărâri operative care se vor lua în viitor”.
În total, în România, după înființarea grupului de luptă, cu tot cu militarii deja prezenți, vor fi prezenți aproximativ 3.000 de soldați.
Citiți principiile noastre de moderare aici!