„E cea mai spinoasă discuție a momentului. Acest fenomen este şi în România şi în toată lumea. Încă de anul trecut am demarat strategia României de inteligență artificială. Împreună cu colegii din Parlament avem o lege, legea „deepfake”, care vine cu prevederi foarte clare pentru acele persoane sau companii care generează conținut AI fals. Până în aprilie vom avea această lege”, a afirmat Bogdan Ivan, citat de AGERPRES.
Întrebat dacă această lege va fi în vigoare când începe campania electorală, ministrul a răspuns afirmativ, adăugând vor fi aplicate amenzi şi pedepse cu închisoarea, în funcție de gravitate.
„Da. Va fi o lege foarte clară, care vine cu amenzi pentru cei care produc conținut deepfake, între 600 de lei și 90.000 de lei. Iar în situația în care o instanță de judecată din România constată că vorbim de o încălcare foarte gravă a legii, atunci acele persoane care au inițiat astfel de conținut pot să ajungă inclusiv la pedepse cu închisoare până la 2 ani”, a adăugat Bogdan Ivan.
Ministrul a mai spus că a avut discuții cu reprezentanții marilor platforme de social-media pe care sunt distribuite astfel de clipuri video sau de fotografii şi urmează să fie create filtre pentru a nu mai permite încărcarea în reţea de conţinut care foloseşte inteligenţa artificială şi nu reflectă realitatea.
În cazul în care conținutul este unul cu caracter umoristic, este obligatoriu, pentru a nu fi amendat, ca pe cel puţin 15% din suprafaţa videoclipului să apară avertismentul că potrivit căruia conținutul nu este unul real, ci unul creat cu inteligență artificială generativă.
Întrebat cum vor fi identificați cei care generează astfel de conținut, Ivan a spus că, din punct de vedere tehnic, este destul de simplu să fie identificați, menționând că încă se caută o reglementare în privința celor care se vor ocupa cu identificarea lor.
Trimite articolul
XMa indoiesc ca vor face ceva, doar sint bugetari si nu-i intereseaza altceva decat banul si sa plece de la “munca” dupa 8 ore !!! Primul pas in ceea ce priveste fake-news-ul, alarmismul, exagerarea ar fi limitarea “dezbaterilor” de la tv/radio, apoi sanctiuni/ridicarea licentelor unor canale de tip A3, ROTV…etc. In locul lor, mai bine TEST CANAL, cu muzica, stiri citite, fara morti(vedem destul la ProTV, A1, TVR), panica, exagerari, alarmism. Doar spun !!!!
Daca vreti sa vedeti deepfake fabricat cu grija, deschideti orice manual de istorie.
Farsa mai mare decat istoria nu exista nicaieri.