Virgil Popescu, ministrul Economiei, a spus miercuri, 25 noiembrie, că jumătate dintre măștile aflate pe piața din România nu oferă o protecție adecvată împotriva coronavirusului. Conform ministrului, aceste măști sunt din import și se regăsesc nu numai în supermarketuri, ci și în farmacii.
”Sunt dezamăgit de calitatea măștilor de protecție aflate pe piață în acest moment. Jumătate din măștile care se găsesc la comercializare în rețelele de distribuție – hypermarketuri, farmacii, depozite, la importatori – nu ne protejează. Vreau să dau un mesaj foarte clar că acest lucru trebuie să înceteze. Nu putem să acceptăm să fie puse la comercializare măşti care nu protejează populaţia”, a transmis ministrul.
De asemenea, Virgil Popescu a spus că până acum, comercianții care vindeau astfel de măști neconforme au primit sancțiuni în valoare de 18 milioane de lei din partea ANPC.
”Toate măştile neconforme sunt măşti din import. Vreau să le spun românilor că avem peste 16 companii care produc măști în România, care pot asigura întregul necesar de consum al României şi îi sfătuiesc să caute produse româneşti, pentru că sunt acreditate, sunt verificate şi sunt cele mai bune de pe piaţă”, a mai explicat ministrul Popescu.
Trimite articolul
XInestimabilul ministru n-a precizat tipul măștilor, ex. chirurgicale verzi, albastre, de pânză, N95, etc. Poza din acest articol e generică și îi induce în eroare pe cei care cred că e vorba despre (toate) măștile ca cele din poză. Prin urmare, valahismele nu se dezmint. Ministrul lasă în suspensie o informație incompletă, presa bagă o poză generică ce creează confuzie, totul e lăsat de izbeliște pe seama scenaritei bogate a imaginației căci românul este poet. El nu știe să fie clar, drept, constant, ci “curat-murdar” și “doișpe trecute-fix”.
Cu alte cuvinte Statul ne infecteaza cu buna stiinta si se autointrece ca nu porti marfa non.conforma! ALO!!!! Mai e unul normal pe la conducere???
Exact
Cu toate acestea mastile din import ne protejeaza. Sau nu? Rata de transmitere a virusului scade, sau nu?
Sau poate vreti sa spuneti ca cele mai bune masti sunt cele facute in Romania?
Eu am si o masca chirurgicala in culori de camuflaj. Poate nu ma vede coronavirusul…?
asa e. eu am simtit, prin masca, miros de besina
Nu te protejează nimic,nu vedeți că se vrea sa se reducă populația ,ce atâta o mai dăm că știi să vezi….pe bune….
Daca aveti timpul si curiozitatea de a cauta pe google despre mastile chirurgicale, veti vedea ca granularitatea filtrului este de 3 microni (adica 3 miimi de milimetru). Dimensiunea coronavirusului este de 0,06 microni (adica e “doar” de 50 de ori mai mic). Sunt si masti a caror filtre au o granularitate mai fina (N95 este un astfel de model) insa nici una din ele nu are un filtru suficient de mic incat sa opreasca coronavirusul. Nu de alta insa, la o asemenea granularitate nu mai poti respira prin masca – aportul de aer devine insuficient si ajungi sa te intoxici respirand bioxidul de carbon expirat. Iar cand vine vorba de mastile din materiale textile, haideti sa fim seriosi …
Per total, masurile care ajuta la protejarea de coronavirus sunt:
– intarirea sistemului imunitar (vitamina C este foarte utila la acest capitol, la fel si unele legume: ceapa, usturoiul sau ardeiul iute)
– igienizarea mainilor si, daca e cazul, a feţei
– pastrarea distantei minime de 1 – 1,5 metri fata de persoanele din jur de fiecare data cand este posibil
– purtarea mastii in caz de infectie, simptome, suspiciune sau daca esti dovedit asimptomatic
– purtarea mastii daca trebuie sa stai mai aproape de 1 – 1,5 metri de o alta persoana, inclusiv in spatii deschise
– statul langa o alta persoana sa nu fie pe directia pe care bate vantul ci perpendicular pe ea
Simple, usor de inteles si usor de pus in practica. Mult mai utile decat o panica generala si o stare permanenta de frica si anxietate (pentru populatie, bineinteles). Fiecare, pina la urma, face asa cum considera ca este mai bine: gandeste sau se lasa influentat.
-
Alt Doctor…. Cand ti-ai obtinut doctoratul in medicina, nu ai aflat si forma stotului in care zboara virsulul COVID? E in V, globular sau cum?
Domnul ministru vorbeste in dodii,de ce nu spune mastile produse de firmele x,y nu sunt conforme au fost sanctionati comerciantii (care comercianti) ,cand au intrat in tara nu au fost verificate? de ce nu sunt oprite de la comercializare?? Sau probabil niste cunostinte apropiate domnului si-au deschis linie de productie si nu le merge vanzarea!!
Unde sunt organele de control a produselor care intra in tara, puteau fi otravite sau contaminate cu virusi. Luati urgent masuri in situatia data, daca e adevarat. Nu cumva este reclama ascunsa ????
De ce nu ati spus exact si cine vinde mastile astea? Eu de ex am cumparat o cutie din Lidl, scrie pe ele ca-s medicale, o cutie alb cu albastru, pare destul de safe la prima citire, materialul pare bun, etc. De ce nu se spune clar treaba asta? E posibil ca si in farmacii sa gasim astfel de masti neconforme? Solutia lor e sa cumparam numai masti made in RO? Spuneti-ne exact ce tipuri de masti sunt cele mai bune. (N95, filtru de carbon.., etc).
Se urmareste o firma cu dedicatie ????
Intr-o societate civilizata aceste masti sunt confiscate iar societatile sunt chiar inchise pe langa o amenda consistenta.