Tzancos Barna, ministrul Mediului, a declarat miercuri, printr-o postare pe rețelele de socializare, că România este nevoită să dea drumul urgent centralelor termice pe bază de cărbune, pentru a-și asigura independența energetică. Această propunere vine în urma situației de criză energetică prin care trece Europa.
Majoritatea soluțiilor identificate se bazează pe surse de energie regenerabilă.
„Dincolo de distrugerile provocate de război, Europa se află şi într-o criză energetică. Toate statele europene caută soluţii pentru reducerea dependenţei la importurile de gaze şi ţiţei din Rusia. În acest context Romania va trebui să facă paşi concreţi, raţionali în direcţia asigurării independenţei energetice. Identificăm soluţii ca toate capacităţile de producţie să fie finalizate în regim de urgenţă. Anul acesta trebuie puse în funcţiune toate instalaţiile care sunt aproape de finalizare. Majoritatea acestora sunt soluţii bazate pe surse de energie regenerabilă. Totuşi, în regim de forţă majoră şi cu caracter temporar, va trebui să repornim şi centralele termice pe bază de cărbune. Această soluţie ţinteşte dobândirea independenţei într-un termen cât mai scurt, doar până când se vor pune în funcţiune şi îşi vor dovedi sustenabilitatea sistemele din surse regenerabile”, a spus Tzancos Barna.
Trimite articolul
XCeaușescu ne-a lăsat toată infrastructura necesară ca să putem fi independenți energetic. 30 de ani mai târziu, noi nu suntem în stare să repunem în funcțiune ce s-a construit atunci.
Ha ha ha! România și urgenta! Să vedeți acuma licitații peste licitații, licitații pentru vopsirea gardului, preturi astronomice, apoi contracte neonorate, procese cu firmele cu blocarea investițiilor, procese cu activiștii de mediu, instanțe cu soluțiile lor tâmpite, procese de 10 ani și toate cunoscutele astea.
Deci “urgent” in vreo 10-15 ani o să reușim și noi să dăm în folosință o centrala veche, vopsita nou la preț la care alte țării vor face vreo 2 centrale nucleare noi!
-
Ai uitat de daunele ce trebuie să le plătim că închidem contractul cu firmele care nu își fac treaba (vezi Behtel și autostrăzile)!
Felicitari. În sfîrsit a revenit LUMINA!
Si pretul energiei nu va scadea din cauza taxelor pe CO2.
Usor de zis, greu de facut. Repornirea este foarte costisitoare si pe deasupra nici carbune nu prea mai avem pentru ca am inchis si minele.
in regim de urgenta … in martie …
Eu zic sa le repornim dar sa nu mai fim primii cand le oprim, bine? Intai sa le opreasca nemtii, apoi polonezii, si dupa inca vreo 10 ani, poate le oprim si noi. Cat despre poluare, ma gandesc ca se gasesc solutii tehnice, ceva filtre destepte, costa ceva, dar se poate. Si ue sa mai iabla pila green dealu ala, ca dupa ce ei s au dezvoltat zeci de ani pe baza de carbune ieftin si au poluat peste masura, sa nu ceara la altii sa si toace capitalul pe energie verde scumpa ca naiba. sa ne aducen aminte ca UE a inceput ca si Comunitatea Europeana a Otelului si CARBUNELUI.
Așa se întâmplă când ai un guvern de adunătură tip strutocamila ,plin de specialiști în nimic . Spre deosebire de alții, noi ne-am repezit să închidem centralele pe cărbune și am ajuns dependenți de importul de EE.