Proaspăt întorși de la mare, după minivacanța de Ziua Muncii, românii deja au început să pună la cale următoarea perioadă de „libere”. Astfel, fiindcă weekendul prelungit de Rusalii era la doar trei zile distanță de cel prilejuit de Ziua Copilului, în mod normal au apărut speculații conform cărora Guvernul Dăncilă va face posibilă formarea unei minivacanțe sănătoase de 9 zile, în perioada 25 mai – 2 iunie.
Din păcate, speranțele românilor au fost temperate de ministrul Muncii. Lia Olguța Vasilescu a precizat că zilele de 29, 30 și 31 mai nu vor fi zile libere. Așadar, ne așteaptă un weekend prelungit de Rusalii și unul de Ziua Copilului, iar calendarul zilelor nelucrătoare rămase pentru anul 2018 arată astfel:
27 mai (duminică) și 28 mai (luni) – Rusalii
1 iunie (vineri) – Ziua Internațională a Copilului
15 august (miercuri) – Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie (vineri) – Sfântul Andrei
1 decembrie (sâmbătă) – Ziua Națională a României
25 decembrie (marți) și 26 decembrie (miercuri) – Crăciunul
Citiți principiile noastre de moderare aici!