Proiectul de lege are ca obiect de reglementare interzicerea comercializării băuturilor energizante care conțin combinații variate de carbohidrați vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanțe, precum: cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos central, în incinta unei școli, a unui spital ori în spații destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate.
„Este o inițiativă care a stat la Senat mai mult decât ne-am fi dorit […] urmând ca la votul final la plenul de la Cameră, să adoptăm forma finală a legii care interzice comercializarea acestor sucuri energizante, băuturi energizante către minori. Şi se măreşte cuantumul sancțiunilor – amenzi de până la câteva zeci de mii de lei pentru abateri repetate și nerespectarea acestei reglementări. Dacă e nevoie să suplimentăm aceste sancțiuni, pentru că nu vor fi suficiente cele pe care le-am revăzut în această lege, bineînțeles că suntem deschişi pentru aceasta”, a declarat Alfred Simonis, citat de AGERPRES.
El a adăugat că în acest moment există indicii serioase, studii, dar și discuții pe care le-a avut cu asociațiile de părinți, de profesori, ONG-uri îngrijorate de acest fenomen, din care rezultă că există foarte multe astfel de sucuri energizante care sunt consumate de copii în școli sau în afara școlilor, ceea ce nu este benefic pentru sănătatea lor.
Proiectul introduce amenzi de la 100 lei la 30.000 de lei, în funcție de gravitatea faptei.
Trimite articolul
XE aceeași treabă ca și cu țigările sau alcoolul.
Teoretic nu ai voie, practic nu le face nimeni nimic.
Ca să vedeți cu ce își bat capul așa-zișii aleși, în timp ce educația, sănătatera, agricultura sunt la pământ.
ONG-uri îngrijorate. sa incerce in ceai de tei, am inteles ca ajuta. si dupa ce se dezingrijoreaza, sa-si faca publice veniturile si cheltuielile cu data, sursa/destinatie, valoare. inclusiv salarii si voluntari prostiti. dar pana atunci… a se slabi cu oengheurile.