După mai bine de o oră de deliberări, Tribunalul București a admis cererea procurorilor DNA şi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Mircea Băsescu, acuzat că ar fi primit 250.000 de euro de la Florin Anghel pentru ca, în urma intervenţiei sale la judecători, Bercea Mondial să scape de închisoare.
Mai mult, instanța a dispus ca și Marian Căpăţână să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. El este cel care ar fi fost intermediarul banilor pe care familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, i-ar fi dat fratelui preşedintelui Traian Băsescu. Căpățână este acuzat de complicitate la trafic de influenţă.
Fratele preşedintelui este acuzat că, în perioada 20 februarie 2011 – 22 februarie 2012, ar fi primit 250.000 de euro de la fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, prin intermediul lui Marian Căpăţână, pentru a interveni la judecători să dispună o soluţie favorabilă în dosarul în care Sandu Anghel era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot. Anchetatorii susţin că, în schimbul banilor, Mircea Băsescu ar fi promis că va interveni la judecători să dispună fie condamnarea lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.
„La începutul anului 2011, după ce față de tatăl denunțătorului s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, denunțătorul i-a remis unui intermediar suma de 250.000 de euro, la cererea acestuia din urmă și în schimbul promisiunii că banii vor fi remiși mai departe lui Băsescu Mircea, pentru ca acesta să intervină pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl denunțătorului și a altor cereri incidente în respectiva cauză”, se arată în ordonanța de reținere întocmită de procurori.
Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă şi a fost contestată la Curtea de Apel de avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Taşcă. Mircea Băsescu s-a întors în arestul Poliţiei Capitalei, unde şi-a petrecut şi noaptea de joi spre vineri, după ce a fost reţinut, joi seară, de procurorii DNA.
Articole pe aceeași temă:
Inregistrari din care rezulta ca Mircea Basescu ar fi luat bani sa intervina pentru Bercea Mondial
Citiți principiile noastre de moderare aici!