Un personaj extrem de important la nivel mondial, Ioan Paul al II-lea a fost capul Bisericii Catolice în perioada 1978-2005. Acesta a fost cunoscut drept un papă al premierelor, trecând granițe religioase și culturale vechi de secole, în încercarea sa de a răspândi înțelegerea și iubirea printre semenii săi.
În timp pontificatului său, Papa Ioan Paul al II-lea a ajuns și pe meleaguri românești, în 1999, atunci când, fermecat de frumusețile țării, a numit România „Grădina Maicii Domnului”.
După trecerea sa în neființă, în 2005, Ioan Paul al II-lea a fost beatificat, pe 1 mai 2011, iar mai apoi a fost trecut în rândul sfinților, în data de 27 aprilie 2014.
Moaștele fostului suveran pontif vor fi expuse, duminică, 22 octombrie la Catedrala Greco-Catolică „Schimbarea la Față”, din Cluj-Napoca, în intervalul orar 8.30 – 18.00.
Citiți principiile noastre de moderare aici!