„La incendiul din clubul Colectiv din 2015 tinerii au ars de vii în club sau au murit pentru că au fost duși la spitale publice în București și au luat bacterii nozocomiale. Atunci s-au promis schimbări majore în sănătate, dărâmarea treptată a unor pavilioane și construirea altora noi, bine echipate, plus spitale noi. Dar promisiunile nu au fost îndeplinite. Astăzi sistemul de sănătate publică este în colaps”, a transmis Monica Macovei.
În ultimii 30 de ani, în România nu a mai fost construit niciun spital de dimensiuni mari. Iar cele existente încă dinainte de Revoluție au lipsuri mari, astfel că oricând s-ar putea produce încă o tragedie de genul celei de la Piatra Neamț.
„În România de azi corupția, prostia, politizarea, incompetența ori nepotismul ucid în continuare. Nu mai încercați să ne prostiți cu răspunderea colectivă care înseamnă că nu răspunde nimeni. Răspunderea personală este singura care funcționează de când lumea, ca și plata despăgubirilor din banii celor găsiți vinovați penal sau responsabili în procese civile. Iar potrivit CEDO, nu există moarte violentă a oamenilor aflați în grija statului fără vinovați, iar ancheta și judecata trebuie să fie rapide, eficiente și imparțiale”, a completat Monica Macovei.
Macovei arată cu degetul spre Raed Arafat, șeful DSU, care a rămas pe aceeași poziție chiar dacă guvernele s-au schimbat de-a lungul timpului, „în ciuda eșecurilor și a neputinței de a răspunde la crize, așa cum a relatat presa de-a lungul anilor și așa cum am văzut cu toții, inclusiv la Colectiv și Piatra Neamț”.
„A venit timpul să fie înlocuit cu o persoană care poate lua deciziile corecte sub presiune, în situații de criză. Nu la televizor, ci în realitate. Și, toate achizițiile directe făcute de DSU trebuie investigate, mai ales cele din timpul pandemiei. Licitațiile directe sunt unul dintre indicatorii de corupție iar în joc sunt sume mare din banii publici, banii oamenilor, din care mulți trăiesc de pe o zi pe alta mai ales că prețurile la alimente și alte bunuri strict necesare au crescut”, spune Macovei.
Doar „adevărul spus clar și public” va mai schimba ceva, este de părere Monica Macovei.
„Fără adevărul spus clar și public nu se va schimba nimic. Vedem o inflație de instituții care se acuză și se controlează unele pe altele. Se vorbește mult și nimic. Mulți politicieni sau funcționari nu știu nimic despre subiectul în discuție, dar au o opinie. Dacă ești “legitimat” prin alegeri, atunci ai și opinii absolute, iar dacă ai și acces la mass media nu mai ai nevoie de competențe”, a conchis Monica Macovei.
Trimite articolul
XHopa -utza,, a iesit si Monicutza la produs de tura-vura, sa i se auda gura…doamne ce mai creatura,alta fericitoare a natiei ! Oare asa intempestiv si pe uscate? Nu credem ca aparitia e pur intamplatoare.
-
Ba eu tare as vrea să îi fii luat pe ancheta pe vinovați doamna procuror Macovei. Sigur umplea arestul cu politrucii responsabili
“din care mulți trăiesc de pe o zi pe alta mai ales că prețurile la alimente și alte bunuri strict necesare au crescut”
Asta-i scoasa din jobenul magic? Anul trecut pe vremea asta pieptul de pui era aproximativ 22 lei/kg. Acum o luna am luat cu 13 lei/kg. In general toata carnea s-a ieftinit. Si per total cheltui mai putin pe alimente decat o faceam anul trecut.
-
Esti dus cu pluta. Nu exista produs care sa nu aiba pretul crescut de la 1 sept in procent de 10-30% cel putin.Pieptul de pui invocat este de la mortaciuni sau produs expirat reetichetat.Rog sa verificati si nu mai iesiti cu astfel de prostii pe forum.