Moţiunea de cenzură depusă de PNL împotriva Guvernului Ponta a fost respinsă, fiind exprimate 207 opţiuni “pentru” şi opt “împotrivă”, informează Mediafax.
Şedinţa de marți a fost condusă de preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Călin Popescu Tăriceanu şi Valeriu Zgonea, textul moţiunii fiind citit de liderul grupului parlamentar PNL din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolăescu.
În timpul dezbaterilor asupra moțiunii de cenzură, Victor Ponta a declarat că demersul opoziției nu critică în niciun fel activitatea Guvernului, care este lăudată inclusiv de preşedintele Klaus Iohannis, mai notează Mediafax. Premierul a insistat că acest demers nu este decât o „șmecherie politică”.
„Dincolo de o serie de jigniri, invective, cu care m-am obişnuit de altfel, nu există azi în faţa dumneavoastră niciun fel de critică adusă actului de guvernare. Nu există astăzi în faţa dumneavoastră niciun fel de opinie a opoziţiei despre cum e desfăşoară actul guvernare şi bineînţeles în faţa dumneavoastră nicio soluţie în cazul, sigur, improbabil, în care moţiunea trece. (…) Demersul de azi al opoziţiei este doar o şmecherie politică prin care să spui asta e, nu mai avem ce face până la anul, îi lăsăm pe ceilalţi să guverneze“, a declarat Ponta, la începutul dezbaterilor asupra moţiunii de cenzură.
De asemenea, premierul i-a ironizat pe liberali pentru că nu au adus vorba, în textul moțiunii intitulată „Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta”, despre pensii şi salarii, Ponta subliniind că printre semnatari sunt şi „foştii pedelişti care au distrus România în perioada 2010-2012″.
Totodată, Ponta a adus în discuție și atitudinea peneliștilor față de liderii coaliției, pe care îi critică, dar care încearcă să-i convingă să voteze moțiunea. Premierul a precizat că Liviu Dragnea ar fi considerat penal, în timp ce Gabriel Oprea „trădează”, dar sunt buni dacă susțin moțiunea împotriva lui, mai scrie Mediafax.
„Domnul preşedinte Dragnea e foarte bun dacă votează, dacă convinge PSD să dea jos Guvernul. Dacă nu, e un penal, un baron, un om condamnat pentru faptul că a organizat referendumul pe care dumneavoastră l-aţi votat şi pentru care dumneavoastră aţi făcut campanie alături de noi“, a mai spus Ponta, în timpul dezbaterilor.
La rândul său, copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat în plen, că premierul trăieşte „într-o altă realitate”, nu înţelege nimic din ce i se întâmplă şi le-a spus parlamentarilor că au de ales între a sta în genunchi în bănci şi a se ridica la înălţimea aşteptărilor publice, între Ponta şi România
„După intervenţia domnului Victor Ponta, înţeleg un singur lucru, faptul că domnia sa trăieşte într-o cu totul şi cu totul altă realitate, care este numai a domniei sale, a nimănui din România şi mai înţeleg un lucru, că nimic din ce i se întâmplă nu înţelege. Se află într-o situaţie în care nimeni nu vrea să fie, numai că domnia sa nu vrea să recunoască“, i-a replicat Gorghiu premierului.
De asemenea, liderul PNL a arătat că parlamentarii au de ales „între Victor Ponta şi România”.
„Aveţi de ales între a continua sfidarea şi de a face un gest normal, aveţi de ales între a renunţa la ameţeala puterii şi a transmite populaţiei că până şi parlamentarii care susţin un guvern au momentele lor de luciditate. Aveţi de ales între a sta în genunchi în bănci şi a vă ridica la înălţimea aşteptărilor publice, aveţi de ales între Victor Ponta şi România“, a adăugat Gorghiu, care i-a invitat pe parlamentari să se solidarizeze cu cei care participă la mitingul din Parcul Izvor şi nu cu „şefii de partid”.
Gorghiu a anunțat și că are pe masă demisia liberalului Dan Motreanu, mai informează Mediafax.
„Pentru mine şi pentru PNL, Victor Ponta este nevinovat până când justiţia va hotărî într-un fel sau altul, noi, politicienii, nu avem dreptul nici să judecăm, nici să condamnăm. Însă, vă dau un exemplu, pe biroul meu se află de ieri demisia lui Dan Motreanu. Vedeţi undeva pe birou demisia lui Victor Ponta?” a spus Gorghiu.
Pe de altă parte, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că formaţiunea politică pe care o conduce va vota moţiunea de cenzură, precizând că vrea să creadă „că nu se pune problema răzbunării politice din cauza unui vot exprimat în Parlament”.
„Membrii grupurilor parlamentare ale UDMR, de data aceasta, vor vota împotriva Guvernului. În acelaşi timp, votul nostru nu este şi nu trebuie considerat ; de cenzură, ştiu că trăim vremuri când nuanţele nu îşi găsesc sau îşi găsesc foarte greu locul, lucrurile se văd în alb şi negru, mesajele politice sunt extrem de simplificate, fără nuanţe, fără detalii, dar realitatea niciodată nu este aşa, moţiunea de cenzură ca instrument constituţional şi democratic trebuie să se îndrepte împotriva Guvernului şi nu împotriva unui singur membru, fie şi el primul dintre miniştri“, a declarat Kelemen Hunor.
Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, i-a replicat lui Kelemen Hunor că UDMR încă este reprezentat în structuri guvernamentale importante, astfel încât nu înţelege dacă liderul Uniunii, Kelemen Hunor, atunci când critică Guvernul, se referă la toată activitatea Cabinetul sau membrii UDMR fac excepţie, mai scrie Mediafax.
„Am constatat, fără patimă, în discursul domnului preşedinte de la UDMR, că ar fi fost mult mai bine ca textul moţiunii să cuprindă critici la adresa guvernării, care este foarte proastă. În acelaşi timp, au zis ca nu cumva să apară răzbunări. Ce răzbunări să apară? Asta n-am înţeles, am fost foarte atent, n-am înţeles exact dacă atunci când critica guvernarea acum câteva minute aici se referea la toţi cei care sunt în guvernare sau cu excepţia membrilor UDMR care încă ocupă posturi importante în structurile guvernamentale“, a spus Dragnea.
În tot acest timp, PNL a organizat un miting în Parcul Izvor din Capitală. La manifestare au participat mai mulți lideri PNL care au ținut discursuri, printre care Cristian Buşoi, Teodor Atanasiu și Anca Boagiu.
Mitingul s-a desfășurat în condiții de ploaie, iar participanții au purtat pancarte pe care se puteau citi mesaje precum „Ponta ≠ interes naţional”, „Alege România, nu Ponta”, „Premier mincinos” sau „Parlamentari, nu fiţi oile lui Ponta”.
În cadrul dezbaterilor moţiunii de cenzură, Victor Ponta a ironizat și mitingul organizat de PNL, spunând că în faţa Parlamentului sunt mai mulţi jandarmi şi jurnalişti decât protestatari. Premierul a precizat că nici Vasile Blaga, cunoscut ca un bun organizator, „nu mai e ce-a fost”.
„Este nevoie de lămuriri şi pentru oamenii aduşi cu autobuze în faţă, în ploaie. Probabil că ei credeau că vin să protesteze împotriva celor care le-au tăiat pensiile şi salariile. Ca să fiu sincer, nici domnul Blaga nu mai e ce-a fost odată. Sunt mai mulţi jandarmi şi jurnalişti decât protestatari, dar asta e. Timpul ne marchează pe toţi“, a susţinut Ponta.
Moţiunea de cenzură a PNL – „Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta” a fost semnată de 183 de parlamentari ai opoziţiei, însă, pentru adoptarea ei şi, implicit, pentru demiterea Guvernului ar fi fost nevoie de voturile a jumătate plus unu din numărul total al parlamentarilor, adică 276 voturi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!