“Ministerul Mediului nu ar avea nicio problemă
cu acordarea avizului de mediu, dacă
specialiştii se pronunţă pentru
derularea proiectului, însă guvernul este
mandatat să ia o decizie politică în
acest caz“, a precizat Nemirschi, pentru
NewsIn.
“Ministerul Mediului este o
rotiţă care poate bloca acest proiect, sigur
nu suntem încă în această
situaţie şi, deocamdată, nu s-a blocat
nimic. Aşteptăm decizia instanţei“,
a mai spus el.
Ministrul a menţionat că, în
ceea ce priveşte contestaţiile făcute pe
acest proiect, el “nu este pregătit din
punct de vedere profesional să-şi dea cu
părerea dacă ceea ce se face acolo este bine
sau este rău“.
“Eu nu pot să mă erijez într-un
factor de decizie, pentru că nu am competenţa
necesară. Există o comisie de
specialişti care se ocupă de acest caz“,
a mai spus Nemirschi.
La începutul lunii februarie, Curtea de Apel
Bucureşti a obligat Ministerul
Mediului să emită avizele şi
acordurile de funcţionare pentru două baraje
solicitate de Roşia Montană
Gold Corporation, însă ministerul a
făcut recurs. În 9 septembrie 2008,
Roşia Montană Gold Corporation a
acţionat în instanţă fostul
minister al Mediului
şi Dezvoltării Durabile, având ca
bază refuzul ministerului de a emite acordul de
funcţionare pentru barajele Corna şi Cetate,
pe care compania doreşte să le ridice
în cadrul proiectului Roşia
Montana.
În 14 mai, autorităţile locale din
Roşia Montană au depus, la
Ministerul Mediului, o listă cu aproape 4.200 de
semnături de la cetăţenii din zonă,
prin care solicită reluarea analizei pentru
demararea proiectului minier. Primarul
localităţii Roşia
Montană, Eugen Furdui, a declarat că
semnăturile au fost strânse în
nouă zile de la cetăţeni din
localităţile învecinate proiectului,
respectiv Roşia Montană,
Câmpeni şi Abrud.
sursa: NewsIn
Citiți principiile noastre de moderare aici!