Nicolae Ciucă și-a depus luni demisia din funcția de premier. Planul pentru plecarea de la Guvern a fost discutat la nivelul Coaliției cu președintele Klaus Iohannis, însă un anunț formal l-a făcut după ședința de guvern, în care s-au aprobat ordonanțele ca urmare a revendicărilor sindicatelor din Educație.
„Coaliția a asumat cu maximă responsabilitate. Am considerat că e absolut necesar să încheiem acest conflict de muncă. În acest moment vom adopta ordonanțele de urgență. Trebuie să amintim că nu doar partea salarială contează, ci și investițiile din învățământ. Am cuprins aceste elemente în noile legi ale educației”, spunea Ciucă la începutul ședinței de guvern.
Premierul aștepta un răspuns de la sindicatele din Educație dacă încetează sau nu greva, însă a decis să plece indiferent de răspunsul profesorilor la ultima ofertă a profesorilor. Până la urmă, profesorii au acceptat ultima ofertă a guvernului, cel puțin pentru o perioadă, până va apărea textul noii legi a salarizării. Vă reamintim că greva generală din învățământ a început în urmă cu trei săptămâni.
Rocada guvernamentală va avea loc astăzi, iar Nicolae Ciucă ar urma să preia șefia Senatului, exercitată acum interimar de Alina Gorghiu. După consultări rapide la Cotroceni, liderul PSD va fi nominalizat pentru funcția de șef al guvernului, urmând ca procedura să se desfășoare până la finalul acestei săptămâni.
Potrivit protocolului din Coaliție, premierul Nicolae Ciucă trebuia să-și depună mandatul la finalul lunii mai, însă decizia a fost amânată de mai multe ori, în ultima perioadă, pe fondul tensiunilor legate de greva din Educaţie, care a depăşit trei săptămâni.
Iniţial, liderii coaliţiei, împreună cu preşedintele Klaus Iohannis, au decis ca rocada premierilor să aibă loc doar după finalizarea grevei din învăţământ. Chiar dacă greva din educaţie a încetat şi urmează să se declanşeaze rotativa guvernamentală, coaliţia se confruntă cu problema negocierilor pentru formarea noului Guvern. Astfel, UDMR-ului i s-a propus să preia două ministere, Energia şi Investiţiile şi Fondurile Europene şi să renunţe la Mediu şi Dezvoltare. UDMR a anunţat duminică seară, prin vocea liderului Kelemen Hunor, că nu acceptă această propunere venită dinspre PSD dar că vor rămâne la masa negocierilor şi insistă în păstrarea protocolului iniţial.
UPDATE. Klaus Iohannis l-a desemnat pe ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, să ocupe funcția de prim-ministru interimar
Administrația Prezidențială a emis un comunicat de presă prin care anunță că președintele Iohannis a luat act de demisia lui Nicolae Ciucă din funcția de premier. Până la formarea noului guvern, Cătălin Predoiu va ocupa funcția de prim-ministru interimar.
În plus, partidele politice sunt invitate la consultări marți la Palatul Cotroceni în vederea desemnării candidatului pentru funcția de prim-ministru. Cel mai probabil, conform protocolului stabilit anterior, liderul PSD Marcel Ciolacu va conduce noul guvern.
Trimite articolul
Xdoctorul Ciuca!
asta infunda canalizarile
pleaca ai nostri, vin ai nostri, noi ramanem tot ca prostii
Îl dospesc pentru presedinte
“Această rotație trebuie să se desfășoare, după părerea mea, rapid, corect, pe scürt, cum se spune, „sticlă”, fiindcă oamenii trebuie să vadă că aici nu e vorba de tras sfori, de negocieri care se poartă prea târziu, ci de o chestiune pe care și-a însușit-o Coaliția de la bun început, se pune în practică și mergem mai departe.”
ps: greva nu s-a terminat. ea continua prin cel mai de seama reprezentant al corpului profesoral, si anume ficusul turist de lux care e in greva de 24 de ani. Ultimii 9, ALES. reprezentant de vaza(vaza de sticla!) al penele. ales inclusiv de profesori…
pps: S-o fi bronzat la Neptun?
ppps: ciolacu? 🤣😂🤣😂🤪 (🦉)
#sticla!
#🤪
Cam tarziu
Mi se pare mie sau chiar e fericit ca s-a scapat de …. belea !! Asta inseamna ca viitorul nostru e cam …. negru !!
Scapam de dracu si dam de fratele lui. Stabilitate si saracie.