Potrivit reprezentanților Poștei Române, ultima acțiune de înșelăciune în numele companiei se desfășoară prin intermediul unor SMS-uri trimise de infractorii cibernetici, la întâmplare, atât clienților Poștei Române, cât și celor care nu folosesc serviciile companiei.
Cum acționează hackerii? De pe un număr de telefon de România, aceștia trimit un SMS prin care destinatarului i se aduce la cunoștință faptul că trebuie să primească un colet, dar adresa este incorectă sau informațiile personale sunt incomplete. Mai departe, destinatarului i se pune la dispoziție un link pe care este îndemnat să îl copieze în browser și apoi să îl deschidă. Odată accesat acest link, acestuia i se cere să completeze date personale, de la adresă și până la cont bancar (număr de card, data expirării, titular card, codul de siguranță). Dacă utilizatorul oferă datele contului bancar, banii îi sunt sustrași rapid de pe card.
„În ciuda tuturor acestor acțiuni de phishing, îi asigurăm pe cei care pot deveni ținta unor astfel de acțiuni că Poșta Română este foarte riguroasă în ceea ce privește datele cu caracter personal ale clienților ei. De asemenea, Compania a activat un sistem complex de protecție a acestora, pe care îl folosește cu succes. Acesta este parte din strategia noastră de digitalizare integrală a infrastructurii și a serviciilor”, a precizat Valentin Ștefan, directorul general al Companiei Naționale „Poșta Română”.
Cum vă puteți da seama că sunteți ținta unui atac cibernetic
Reprezentanții Poștei Române prezintă și câteva detalii care ar indica faptul că mesajul primit nu aparține companiei:
- Mesajul conține unele greșeli gramaticale sau de topică (de pildă, numele „posta-romana” este scris greșit – fie cu litere dublate, fie cu altă terminație în loc de .ro);
- Exprimarea din mesaj este evazivă:
- Linkul oferit spre accesare pare unul neobișnuit sau vă ridică suspiciuni;
- Ați citit în presă ori ați auzit în jurul dumneavoastră că mai multe persoane au primit astfel de mesaje.
- Potrivit reprezentanților companiei, Poșta Română operează exclusiv cu site-ul său oficial și cu pagina de Facebook. Orice altă variantă de nume de website care ar putea părea oficial şi real nu aparține companiei şi nu trebuie accesat.
Ce trebuie să faceți dacă primiți un mesaj suspect? Reprezentanții Poștei Române recomandă:
- În primul rând, nu acționați impulsiv. Citiți de mai multe orice mesaj care vă ridică suspiciuni,
- Nu deschideți acel mesaj și îl marcați ca spam,
- Nu accesați link-ul,
- Faceți sesizare la https://dnsc.ro/contact
„Compania Națională «Poșta Română» nu solicită clienţilor să îi furnizeze date cu caracter personal, informaţii bancare confidenţiale referitoare la conturile personale, numere de card sau coduri PIN şi nici realizarea de plăţi online ale unor taxe vamale.
Compania Națională Poșta Română comunică cu publicul prin intermediul adreselor oficiale de e-mail: suportclienti@posta-romana.ro;noreply@posta-romana.ro. În ceea ce privește comunicarea prin SMS-uri, cele transmise din partea Companiei sunt exclusiv mesaje strict informative, prin care clientul este anunțat că i-a sosit coletul la subunitatea poștală aferentă, intervalul orar la care poate ridica trimiterea și, eventual, dacă sunt taxe de achitat”, se mai arată în informare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!