Potrivit noului proiect de lege a educației, obținut de HotNews.ro, elevii clasei a XII-a de la profilul umanist vor susține o probă scrisă pentru evaluarea competenţelor de bază la matematică, iar elevii de la profilul real vor avea o probă scrisă pentru evaluarea competenţelor de bază, la alegere, la una dintre disciplinele: logică, psihologie, sociologie, economie, filozofie.
În plus, în situaţia în care absolvenţii studiilor liceale nu au susţinut/nu au promovat examenul naţional de bacalaureat, aceştia pot beneficia de cursuri de pregătire, organizate la nivelul unităţilor de învăţământ liceal, precum şi la nivelul instituţiilor de învăţământ superior acreditate. Candidaţii ar urmă să poată susţine probele din cadrul examenului naţional de bacalaureat fără taxă de cel mult trei ori. Mai multe detalii despre modificările propuse puteți citi într-un material AICI.
Modificările pentru proiectul Legii învățământului preuniversitar și cel al Legii învățământului universitar ar urma să intre în dezbaterea Parlamentului după 15 februarie. Dacă noile legi ale educației vor fi adoptate în acest an, atunci 2028 ar putea fi primul an în care se vor aplica noile reguli.
Trimite articolul
XLegea educatiei
Art. 8: “Pentru finanțarea educației naționale se alocă anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv.”
Realitatea, anul 2023, la 12 ani dupa promulgarea legii, avand ca “shef” al statului un fost prof, inspector, initiator al “programului” national Romania Educata:
buget invatamant: 2,3 % din PIB.
Sigur schimbarile de tot felul ba in structura anului, ba in eliminarea unor materii si introducerea propagandei “progresiste” sunt “ce trebuie”. Ce trebuie pentru Romania Esuata, adevaratul program de tzara..
#idiocracy 🤪
-
tibi tu esti?
-
nu, dar multumesc de apreciere, esti foarte subtil, inteligent, cu suflet mare si mai ales SIMPATIC🤪
-
Au rezolvat si ultima problema a sistemului de invatamant.
Fara taxa de cel mult trei ori?! Daca mai era Base presedinte sau ministru ar fi taxat din prima prezentare, totul sub lozinca – Aici sunt banii dumneavoastra. Mai precis bani pentru partide, baroni locali si pentru bunastarea politrucilor
O prostie de lege….examenul maturității ar trebui sa fie mai ușor, însă admiterea la facultate ar trebui sa fie făcută pe baza de admitere cu examen și nu pe dosare! În felul acesta nu ar mai exista mii și mii de absolvenți de studii superioare care nu știu carte deloc!
-
Nici asa nu avem multi absolventi de facultate.