Conform Ministerului Educației, acestea sunt câteva dintre noutățile din metodologie:
- De bursa de excelență olimpică I și II beneficiază și elevii aflați în mobilitate internațională, pe durata mobilității, dar nu mai mult de anul școlar în care a fost acordată bursa.
- Bursele de merit, reziliență și tehnologice se acordă pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe perioada pregătirii practice și pe timpul pregătirii și susținerii evaluării naționale de către absolvenții clasei a VIII-a, în perioada primei sesiuni a examenului național de bacalaureat sau a examenului de certificare a calificării profesionale, până la comunicarea rezultatelor finale.
- Pentru elevii din anii terminali, bursele sociale se acordă și în perioada primei sesiuni a examenului național de bacalaureat sau a examenului de certificare a calificării profesionale, până la comunicarea rezultatelor finale.
- Noul termen de plată a bursei este data de 20 a fiecărei luni.
- Beneficiază de bursă elevii cu afecțiuni oncologice și/sau cronice școlarizați, pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul „Școlii din Spital” sau la domiciliu, precum și cei reintegrați în unitatea de învățământ la care au fost înmatriculați anterior, după o perioadă de spitalizare mai mare de 4 săptămâni.
În acest an a fost introdusă bursa de reziliență, care se acordă elevilor cu media anuală de cel puțin 7. Bursa de merit va fi acordată elevilor cu media anuală de cel puțin 9.50. Pentru ambele burse, doar primii 30% care îndeplinesc cerințele necesare vor beneficia de bursă.
Bursă de merit pot primi și elevii care sunt premianți (locurile I, II, III) la olimpiadele școlare județene, premianți cu locul I la concursuri școlare și extrașcolare naționale recunoscute de Ministerul Educației, dar și premianții cu locul I sau medalii de aur la campionatele naționale organizate de federațiile sportive din România.
Elevii care obțin locurile I, II, III sau mențiune la olimpiade școlare internaționale sau campionate sportive școlare internaționale pot beneficia de bursa de excelență olimpică I. Iar, pentru cei cu rezultate la olimpiade școlare naționale li se acordă bursa de excelență olimpică II. De aceste burse pot beneficia și elevii aflați în mobilitate internațională pentru studii.
Elevii din familii cu venit mediu net lunar/membru de familie mai mic de 50% din salariul minim net pe economie, cu unul sau ambii părinți decedați sau din familii monoparentale pot beneficia de bursă socială. La această bursă de încadrează și elevii care suferă de deficiențe cauzate de afecțiuni, boli sau tulburări ale funcțiilor organismului.
Se vor oferi burse tehnologice pentru elevii din cadrul învățământului tehnologic și burse pentru susținerea participării școlare a mamelor minore, pe care o pot primi până la finalizarea studiilor școlare chiar dacă au împlinit 18 ani.
Cuantumul burselor școlare pentru anul 2024-2025, anunțat de Ministerul Educației:
- Bursă de excelență olimpică I: 750-3000 de lei
- Bursă de excelență olimpică II: 700 de lei
- Bursă de merit: 450 de lei
- Bursă de reziliență: 300 de lei
- Bursă socială: 300 de lei
- Bursă pentru susținerea participării școlare a mamelor minore: 700 de lei
- Bursă tehnologică: 300 de lei
Citiți principiile noastre de moderare aici!