Potrivit polițiștilor, jaful a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, în jurul ore 3, la o filială a Băncii Transilvania din Brașov. Oamenii legii au intrat în posesia imaginilor surprinse de camerele de luat vederi ale băncii. Astfel, două persoane pot fi văzute cum forțează ușa de acces a băncii.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, Liviu Naghi, a declarat, pentru Mediafax, că cei doi au desprins cutia de valori şi au fugit, lăsând la locul faptei mai multe obiecte, printre care şi ranga cu care au acţionat. După ce au furat caseta de valori care cântăreşte aproximativ 50 de kilograme, cei doi atacatori au fugit din bancă, intervenţia acestora durând aproximativ 40 de secunde.
La aproximativ 5 minute de la declanșarea alarmei, o echipă de la firma de pază care are contract banca a ajuns la fața locului.
Potrivit unui comunicat al Băncii Transilvania, în seiful furat se aflau aproximativ 200.000 de lei, iar suma este asigurată, „neexistând riscuri de pierdere nici pentru clienţi, nici pentru bancă”.
„Alarma s-a declanşat imediat, iar reprezentanţii companiei de pază cu care banca are contract au ajuns prompt la faţa locului. În prezent sunt în derulare procedurile specifice de investigare de către organele abilitate, pentru stabilirea persoanelor responsabile, iar Banca Transilvania acordă întregul suport în acest sens. Suma este asigurată, aşa încât nu sunt riscuri de pierdere nici pentru clienţi, nici pentru bancă”, se mai arată în comunicatul băncii.
Până în momentul scrierii acestei știri, cei doi atacatori nu au fost prinși.
Citiți principiile noastre de moderare aici!