În rândul statelor membre ale UE, cele mai mari creşteri de preţuri la ouă s-au înregistrat în Cehia (cu un avans de 85% în luna ianuarie 2023 comparativ cu luna ianuarie 2022), urmată de Ungaria (80%) şi Slovacia (79%). Cele mai mici creşteri au fost înregistrate în Germania şi Luxemburg (ambele cu 18%) şi Austria (19%).
Privind înapoi cu un an, în luna ianuarie 2022 faţă de luna ianuarie 2021, preţul ouălor în Uniunea Europeană a crescut cu 7%, iar în luna ianuarie 2021 faţă de luna ianuarie 2020 a crescut cu doar 1%, menționează Agerpres.
Institutul român de Statistică a anunțat o inflație de 15,1% în ianuarie 2023, în vreme ce în UE indicatorul a fost de 10%.
Trimite articolul
XOrice este mai scump in Romania comparativ cu alte tari UE…
Dupa cum bine stim, ultima cioaca, este RCA…cum sa platesti dublu la cea mai ieftina varianta, fata de nemti ??? Pentru ca la ASF sint numiti doar incapabili, nepriceputi, pile in functie de nevoile partidelor !!!!!
-
la asf e numit cine “trebuie”, circulatia comisioanelor in natura; dar nici cu “cetatenii” care-si iau asigurari la firme despre care se stie cum platesc despagubirile nu mi-e rusine. As zice ca smecherii din asf sunt cam 75% vinovati, restul de 25… alergatorii dupa chilipiruri si durerea de coccis fata de aproapele caruia ii lasi hartia in mana sa se descürce, vede el ce face cu ea, o face sul, sau o mototoleste sa fie mai fina…
Oare ce ar fi zis cetateanul “destept” daca asf isi facea datoria si scotea de pe piata tzeparii? vai, dar cum, vor sa ramana doar aia scumpi, conspiratie, sariti, protestati! Asta inseamna sa te scumpesti la tarâte si sa te zgarcesti la faina… sau mai simplu cum sa fii un jmecher-prost si fudul nevoie mare.
#🤪
-
Păi, ia gândește-te… cum conduc românii și cum conduc nemții? Câți nemți depășesc aiurea pe linie continuă sau pe trecere de pietoni? Câți nemți virează de pe banda de înainte? Câți nemți trec pe roșu?
-
Romanii conduc asa pentru ca li se permite. In 90% din accidente, cel putin unul suna prima data “pe cineva”. Cand ati vazut, macar o saptamana intreaga, pe cei “de la circulatie” in strada si sa-si faca datoria? Dimineata ii mai vad la Gh Lazar cu Circumvalatiunii, stand in masina. Poate au si gogosi. Dar sa dirijeze… Poate nici nu mai stiu.
-
Corect, 80% dintre nemți conduc frumos pentru că așa este normal (pur și simplu educație și civilizație), iar 19% sunt disciplinați forțat prin intermediul poliției și amenzilor. La noi, gradul de civilizație e mult mai mic, iar poliția rutieră e absentă. Nici nu trebuie neapărat să dirijeze, cum spui tu. Tot ce trebuie sa facă este măcar să stea un om în birou și să le dea amenzi zilnic bizonilor pe baza imaginilor de pe camerele din oraș. Oricât de bombardier tupeist ești, după ce îți iei 2-3 amenzi pentru viraj de pe banda de înainte, sunt sigur că te înveți să stai la coadă, nu mai treci pe roșu, nu mai treci peste linia continuă. Poate chiar găsești și maneta de semnalizare! 😀
-
Da, corect! Li se permite! Dar mai sunt și “forțați”. La noi lipsa de drumuri, pasaje, semnalizare idioata sau lipsa te “forțează” să incalci legea.
Cel mai clar exemplu: reducerea vitezei stabilită de primărie pe bulevarde de la 70 la 50 km/h. Explicație tehnica? Nu exista! Pai daca s-a circulat bine și capabil cu 70 câțiva ani, schimbi regula și îl “forțezi” pe șofer să încalce. Toți am văzut că se circulă bine cu 70 pe bulevardele drepte de la ieșiri din orașe, fara accidente și atunci cum să respecți o regulă tâmpită schimbata peste noapte???-
Numai aberații de la un bizon care probabil și când ajunge pe autostradă și are “drumuri”, tot se simte “forțat” să dea flashuri celor care depășesc “prea încet” sau chiar sa circule/oprească pe banda de urgență. Hai să le luăm pe rând: 1. Așa cum eu nu sunt “forțat” să încalc regulile, nici tu nu ești. 2. Daca TU nu ai avut accidente înseamnă că nu s-au întâmplat!? Chiar crezi că totul ei conspirație împotriva bizonilor? Aveai limită de 70 pe Take Ionescu, unde se parchează in unghi de 45° (adică “în spic” pentru bombardieri chiulangii ca tine). Adică zero timp necesar să vezi bizonul care vine cu 80 din spate. Să nu mai vorbim despre accidentele cu pietoni care au avut loc pe acel bulevard. Limita de 50 înseamnă că până la 59 km/h nu primești amendă. Dacă circuli civilizat cu 50 constant (scenariul ideal, viteză constantă fără opriri sau încetiniri), parcrugi orice bulevard din oraș (3 km) in 3 minute jumate! Cu 70 km/h îl parcrugi în 2 minute jumate. Deci pentru CÂTEVA SECUNDE economie în scenariul IDEAL (care nu se întâmplă în realitate), tu săracul ești “forțat” să încalci legea. Boo hoo, săracul de tine.
-
-
-
Preturi peste UE, salarii sub. Tara pupatorilor de moaste.
-
Si ‘telectualii ce fac? Astia care “vor spitale, nu catedrale”? Lasa-i tu pe pupatorii de moaste in pace, asta nu ii face nici mai buni nici mai putin buni, ca-i credinta lor ori daca vrei superstitia lor, cu ce te incürca?
Articoloul 10 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene garanteaza si libertatea de Religie! Ori esti putinist si nu-ti plac valorile europene? 🤣😂🤣
Nu uita ca Lemaître si cand i-a zis lui Einstein de expansiunea universului, tot preot era.
E mult mai simplu, sunt doua tipuri de oameni: cei care respecta codul rutier, si ceilalti care nu; traficul e un indicator mult mai bun decat orice pentru o societate. Asta arata respectul pentru lege, pentru celalalt, cooperarea, toleranta daca cineva mai si greseste, sa lasi din “dreptul tau” la o adica, functionarea institutiilor statului, etc etc.ps:nu am incredere in placutele alea agatate in geamuri cu “asigurat de Iisus”, e treaba lui cine-l asigura ca ajunge acasa, ca-i fericit, bogat,sanatos sau orice, dar RCA sa aiba la cineva care plateste daunele la timp…😂 Dar din fericire aia conduc macar neagresiv, spre deosebire de altii cu alte “inscriptii” vizibil nepupatori de moaste
#divide et impera
#🤪
multumim partidului comunist!
Văd că unii v-ați apucat să faceți comparații între cum conduc românii și cum conduc nemții. Mica importanta! Întrebarea este cat profit face o firma de asigurare in Romania și cât face in germania. Pentru că de aia cresc preturile la RCA ca se plâng firmele de asigurări că fac multe plati, dar cu toate astea fac profit de milioane de euro! Pai daca faci profit mare înseamnă că poți să mai scazi din preț!
Normal RCA fiind un produs obligatoriu dat de stat prin lege ar trebui și prețurile să fie fixe, stabilite tot prin lege și să nu aibă voie asiguratorii să aibă preturi diferite.
-
Uite unde era geniul economiei și al administrației publice! Păi de ce nu îți faci tu o firmă de asigurări, dacă e atât de profitabil? Sau și mai bine, dac6a tot vrei comunisme de genul să dicteze statul un preț fix, pai să dai tu o lege ca să vină primarul personal să îți vopsească mașina când ți-o îndoaie un idiot neamendat de polițiștii rutieri care stau doar în bârlog.
Unii care sunt tot soferi – pe langa condusul masinii mai trebuie sa invete sa conduca o tara! daca te doare-n oua ajungi sa vorbesti de asigurari, fiecare cu …
Unde sunt aia care ziceau ca au romanii pretentii la salariu la i che a?
-
Unde sa fie? La munca, nu la postaceala ca altii… Pe langa faptul ca s-a dovedit ca toata chestia aia a fost o fumigena lansata de niste haurolaci, chiar daca prin absurd sa zicem ca ar fi fost adevarata, pai nu te obliga nimeni sa te angajezi la o anumita firma. Ai de unde alege!