“Mi s-a furat un avion în urmă cu câţiva ani, am făcut un denunţ penal şi am venit să continuăm investigaţia. Mi l-a luat vânzătorul american. Un vânzător american, având piloţii lui, mi l-a luat înapoi şi nu a mai dat niciun semn de viaţă. Sub pretextul că îl duce la o verificare tehnică, mi l-a luat”, a spus Tender, la ieşirea de la DNA.
Tender le-a mai spus ziariștilor că nu a fost citat în dosarul în care a făcut un denunţ împotriva Alinei Bica, legat de o mită pe care i-ar fi dat-o fostului procuror-şef al DIICOT, sub formă de acţiuni, printr-un intermediar care s-a adresat iniţial soţului Alinei Bica.
Omul de afaceri a fost întrebat și dacă i-a cerut Alinei Bica să îl ajute să scape de pedeapsă. Ela răspuns: “Dumneaei s-a oferit să mă aresteze, dacă vă duceţi bine aminte”. Tender a mai precizat că nu i-a dat mită Alinei Bica, nici prin intermediari.
Denunţul împotriva Alinei Bica, privind o mită pe care i-ar fi dat-o fostului procuror-şef al DIICOT, sub formă de acţiuni, printr-un intermediar, a fost înaintat de Tender procurorilor DNA, vineri, prin avocatul său, au declarat surse judiciare.
Alina Bica este cercetată într-un nou dosar, disjuns din cel al despăgubirii ilegale de la ANRP. Ea este acuzată, printre altele, că l-ar fi ajutat pe Ovidiu Tender să obţină o soluţie favorabilă în dosarul Rafo-Carom. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis sâmbătă mandate de arestare preventivă pentru Alina Bica, Dorin Cocoş, fiul său Alin Cocoş, Adriean Videanu şi Florentin Mihăilescu în acest dosar.
Sursa: Mediafax
Alte articole pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!