De asemenea, primul ministru spune că tot parlamentarii sunt cei în măsură să modifice plafoanele plăţilor maxime pe care le pot face firmele şi populaţia.
Victor Ponta a declarat, miercuri, că vrea ca Parlamentul să decidă dacă terenurile, imobilele de orice fel, precum şi autoturismele (noi sau second-hand) nu vor mai putea fi cumpărate prin tranzacţii cu numerar. Guvernul vrea să interzică astfel de plăţi, atât cumpărătorul, cât şi vânzătorul riscând o amendă de 20% din valoarea tranzacţiei.
„Pentru că este o situaţie care presupune multe implicaţii, mergem în Parlament şi, în Parlament, colegii noştri parlamentari au timpul şi înţelepciunea necesară pentru a analiza toate implicaţiile, eventual dacă se schimbă ceva la nivelul de plafonare, vor discuta şi cu sistemul bancar şi decizia Parlamentului eu cred că aceea va fi decizia cea mai bună. Noi facem o propunere, dar, ca să nu apară după aceea efecte pe care poate nu le anticipăm acum, cred că numai în urma unei dezbateri parlamentare serioase putem să luăm decizia cea mai bună”, a spus Ponta.
Executivul vrea să modifice şi plafoanele privind plăţile maxime pe care companiile le pot efectua către persoane fizice, dar şi cele plătite de populaţie către firme.
Aşadar, firmele ar putea plăti într-o zi maximum 2.000 de lei, către o altă firmă sau o persoană fizică, faţă de 10.000 de lei cât este plafonul actual. Aceeaşi tranzacţie, dar între persoane fizice, va fi limitată la 10.000 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!