„În urma cooperării polițienești internaționale, dintre Poliția Română și autoritățile din Franța, a fost depistat, în Paris, Paul-Philippe al României. În continuare se desfășoară activitățile procedurale, în vederea predării acestuia către țara noastră”, se arată într-un comunicat de presă transmis de poliție, citat de Mediafax.
La această acțiune, din partea franceză, au fost implicate Direcția Generală a Jandarmeriei Naționale și Biroul Central de Luptă Împotriva Delincvenței Itinerante.
În momentul în care a fost prins pe stradă în Paris, Prințul Paul al României a prezentat un pașaport eliberat de autoritățile din Marea Britanie.
Pe 17 decembrie 2020, Curtea de Apel Brașov a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 42 din 17.12.2020 împotriva numitului AL ROMANIEI PAUL-PHILIPPE, 72 ani, fiind condamnat la 3 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență si complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.
Paul al României a fost condamnat în dosarul „Ferma Băneasa”.
Trimite articolul
XPoate sa-l invite Fritz sa plateze un stejar. Asta daca-l extradeaza francezii, ca nu cumva sa tuseasca saracu in inchisoarea romaneasca
Print de Carton! Unul care s-a imbogatit dupa anii 90!
Tiutulatura primita dupa anii ’90!
Casa Regala de ce nu l a recuoscut inainte?
La unii lobby la altii cumparare de influenta Dar influentatul de ce nu are catuse?
l-a prins cu cioara vopsita…… :)))
Romania nu mai are regi sau printi. Regele a abdicat. Cand iti dai demisia, indiferent de motiv, nu te mai poti prezenta ca fiind in acea functie, sau sa ai pretentia sa mai beneficiezi de ceva de pe urma acelei functii.
sper sa fie Paul al Jilavei !