Procurorii DNA efectuează percheziţii într-un dosar penal ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2011-2014, precum şi în anii 2005 şi 2006 a unor fapte de corupţie judiciară şi infracţiuni asimilate celor de corupţie .
„În cursul zilei de 22 iunie 2014, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instituţiile competente, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 14 locaţii situate în municipiile Suceava şi Rădăuţi, precum şi în alte localităţi din judeţul Suceava, la sediile unor instituţii judiciare, societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane”, se arată într-un comunicat emis de DNA.
Potrivit unor surse judiciare, citate de Meiafax, trei magistraţi suceveni au fost ridicaţi şi vor fi aduşi la audieri în București, în urma percheziţiilor efectuate de DNA la instituţii judiciare, domicilii şi firme din Suceava şi Rădăuţi.
Dosarul în care sunt cercetaţi aceşti magistraţi vizează fapte de corupţie, şi anume luare de mită pentru emiterea unor soluţii favorabile în dosare de retrocedări de terenuri, au precizat sursele citate.
Anchetatorii beneficiază de sprijinul Serviciului Român de Informaţii, precum şi al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!