“Nu ne propunem să taxăm carnea şi produsele din carne, brânza şi produsele lactate, pizza şi shaorma. În schimb, ne gândim să luăm în discuţşie produsele cu o cantitate foarte mare de grăsimi, dulciurile hiperconcentrate şi băuturile carbogazoase, dar nu apa minerală şi sucurile naturale“, a spus, joi, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Adrian Streinu Cercel.
Acesta a făcut respectiva declaraţie după ce a fost prezentată o statistică privind creşterea numărului cazurilor de persoane suprapondale şi obeze, încă de mici, mai ales la grupa 3- 6 ani şi la copiii din învăţământul primar. Totodată, a fost prezentată şi o statisică privind mortalitatea cauzată de această maladie la nivel european şi naţional.
Ministerul Sănătăţii organizeză, joi, o dezbatere publică pe tema proiectul de lege pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, respectiv aplicabilitatea taxei fast-food. Romalimenta a organizat, luni, o dezbatere în legătură cu această taxă.
Sursa: Antena3.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!