“Sunteţi de acord cu achiziţionarea de către Municipiul Sebeş a unui laborator mobil pentru măsurarea şi monitorizarea calităţii aerului din Unitatea Administrativ Teritorială Sebeş şi suportarea din bugetul local al Municipiului Sebeş a cheltuielilor privind achiziţionarea, funcţionarea şi utilizarea acestui laborator?” Așa sună întrebarea la care 26.213 persoane sunt chemate să răspundă, prin vot, cu ”da” sau ”nu”, la referendumul de duminică.
Ar costa peste un milion de lei cumpărarea aparaturii, scrie Mediafax, iar în cazul în care oamenii vor fi de acord cu achiziționarea acesteia, urmează să fie angajați specialiști care să opereze și să interpreteze rezultatele.
Costurile organizării consultării se ridică la aproximativ 20.000 de euro.
În zonă au fost mai multe proteste, în ultimii ani, în care oamenii acuzau că sunt companii care, prin activitatea lor, poluează.
UPDATE. Referendumul a fost invalidat
Referendumul de duminică nu poate fi declarat valid pentru că la urne nu s-au prezentat suficienți alegători, arată datele autorităților locale.
Pentru ca referendumul local să fie declarat valabil ar fi trebuit să se prezinte la vot cel puțin 30% dintre cei înscriși pe listele electorale permanente.
Prezenţa a fost de 28,71%. Au votat 7.393 de persoane, din cele 26.245 înscrise în listele electorale permanente. Au răspuns ”Da” – 7.011 de persoane dintre cele care au venit la vot.
Citiți principiile noastre de moderare aici!