UPDATE 2: Antonescu – Declaraţia lui Ponta vrea să spună că stăm degeaba până luni
Președintele PNL, Crin Antonescu, a catalogat afirmațiile premierului Ponta privind candidatura sa la Preşedinţie din opoziţie, drept „obraznică şi mincinoasă”.
„E o declarație în dulcele stil Ponta în care de fapt se insinuează lucruri și nu se spune ce e de spus. (…) Mă tem însă că e o declarație că stăm degeaba până luni, că decizia domnului Ponta este aceea de a închide existența USL, dacă, fără să aibă tăria și să spună acest lucru, se aruncă vina, se găsește scuza și se minte. Eu de candidat voi candida, foarte probabil, dacă partidul mă va sprijini, nu știu dacă voi candida din opoziție. Înțeleg de aici două lucruri: Eu nu am ieșit niciodată din limitele înțelegerii. Am dus crucea acestei candidaturi comune. Asta înseamnă că domnul Ponta a declarat că nu mai poate fi vorba de candidatul comun USL și a subânțeles ideea că domnia sa va fi la putere și eu în opoziție. Este probabil, dar nu sigur. Din declarația domnului Ponta eu înțeleg că nu avem ce aștepta până luni. Domnul Ponta mă aruncă din declarații în opoziție”, a declarat Crin Antonescu la Realitatea TV.
Întrebat dacă înţelege că PNL a fost scos de la guvernare, Antonescu a răspuns: „Câtă vreme domnul Ponta şi-a găsit o explicaţie, mie mi se pare că putem înţelege ce a vrut să spună domnul Ponta”.
„După declaraţia obraznică şi mincinoasă a domnului Ponta de astăzi, nu avem ce mai aştepta”, a mai afirmat liderul PNL.
UPDATE: Ponta le-a spus celor din PSD că USD va avea prezidenţiabil dacă Antonescu candidează din opoziţie
Potrivit unor surse participante la întâlnire și citate de Mediafax, Ponta le-a spus liderilor PSD, PC și UNPR, în cadrul întâlnirii informale, că, în condițiile în care Crin Antonescu va candida singur la prezidențiale, USD va avea un candidat propriu.
„Vom avea şi noi candidatul nostru, care va fi persoana plasată cel mai bine în sondajele de opinie. Cine crede în Traian Băsescu se înşală”, le-a spus Ponta celor prezenţi la reuniune, potrivit unor surse participante.
Mai mult, potrivit unor surse citate de Gândul, Victor Ponta a transmis, la întâlnirea cu liderii PSD, PC şi UNPR, un mesaj tranşant: „dacă USD nu câştigă prezidenţialele, riscă opoziţia”.
„Am, ca şi alţii, convingerea că domnul Antonescu a luat practic decizia de a merge singur şi de a fi un candidat din opoziţiei, pentru că până aum candidaţii la Prezidenţiale care au candidat din opoziţie au câştigat”, a spus Ponta, după ce a participat la reuniunea informală a PSD de la hotel Rin.
Liderii social-democraţi de la centru şi din teritoriu s-au reunit, joi, la hotelul Rin din București, pentru a discuta, informal, alături de reprezentanţi ai UNPR şi PC, despre viitorul USL.
Reuniunea este prilejuită de împlinirea a patru ani de când preşedintele PSD Victor Ponta a fost ales în această funcţie de către Congresul Partidului.
Ponta, le-a spus social-democraţilor că liderul PNL Crin Antonescu „şi-a făcut nişte calcule şi va candida la Preşedinţie din partea opoziţiei”
„Lucrurile stau aşa, şi acum să vedem ce facem”, le-a mai spus Ponta social-democraţilor.
Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat înaintea reuniunii că liderii PSD, PC şi UNPR nu s-au întrunit ca să petreacă, ci pentru a face un bilanţ al celor patru ani de când Ponta a fost ales preşedinte, dar şi pentru a discuta despre viitorul USL.
„Da, suntem cele trei partide PSD, PC şi UNPR. Noi iniţial am hotărât să ne vedem pentru că azi sunt patru ani de la Congres, congresul din 20 februarie 2010. Ulterior ne-am gândit să vină şi colegii din PC şi UNPR, practic e un fel de întâlnire de bilanţ şi sunt discuţii despre europarlamentare şi alte discuţii până la urmă, că nu putem să fim copii, să ne gândim că azi nu vom discuta situaţia din USL”, a spus Dragnea.
Mai târziu, premierul Victor Ponta a declarat că înțelege, la nivel politic, decizia lui Crin Antonescu de a candida în afara USL la prezidențiale, dar, la nivel personal, el nu ar proceda în acest fel.
„Pentru că domnul Antonescu a decis să candideze la prezidenţiale fără a-şi asuma responsabilitatea guvernării până atunci”, a spus Ponta.
Premierul a subliniat că își dorește ca primarul Sibiului, Klaus Iohannis să vină în Guvern, spunând că îl va numi pe acesta pe orice funcţie solicitată, dar că liberalul refuză.
„Eu vreau să-l numesc şi dânsul nu vrea”, a spus Ponta, care a declarat că este dispus să-l numească pe Iohannis inclusiv în funcţiile de vicepremier şi ministru de Interne după restructurarea Guvernului.
Întrebat dacă PSD ia în calcul să aibă un candidat propriu la prezidenţiale, Ponta a răspuns negativ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!