Ponta a declarat că președintele Traian Băsescu a făcut confuzii grave între PIB procentuale de reducere a CAS, între cât este produsul intern brut al României şi care este influenţa, în timpul consultărilor de la Palatul Cotroceni. Ponta a concluzionat că șeful statului nu cunoaşte abecedarul fiscal-bugetar şi nu era cazul ca el să îi predea acestuia o lecţie.
În timpul discuțiilor, Băsescu i-a spus premierului că ar fi „unfair” să intre în alegeri fără să trimită bugetul pe 2015 la Parlament, ca o trimitere la declarația premierului că, atunci când va trece de Parlament, bugetul va veni la el sau al noul preşedinte al ţării.
Mai mult, la afirmaţia preşedintelui Băsescu potrivit căreia România mai are de acoperit şi MTO (Medium Term Objective – Obiectiv bugetar pe termen mediu, n.r.), premierul Ponta a întrebat mai întâi „Poftiţi ?”, iar după ce preşedintele Băsescu a reluat că mai există şi MTO-ul, care mai înseamnă vreo 6 miliarde, 5, 6 miliarde, Ponta a răspuns: „O să lucrăm la toate”. (minutul 3:48)
După publicarea înregistrărilor acestei discuții, presa a remarcat faptul că termenul MTO l-a băgat puțin „în ceață”, dar premierul a explicat că accentul lui Băsescu în limba engleză este cel care îl bagă totdeauna “în ceaţă”.
„Ştiam foarte bine care sunt obligaţiile asumate de România prin Tratatul pe care Băsescu l-a semnat, după părerea mea, împotriva intereselor României, însă limba engleză a domniei sale mă duce întotdeauna în confuzie, recunosc. Poate nu ştiu eu destul de bine engleză sau poate are dânsul un accent special”, a declarat Victor Ponta.
Întrebat în continuare de jurnalişti dacă poate defini termenul MTO, Ponta a răspuns, plecând, că poate să pună exact care sunt obligaţiile României în baza Tratatului de Stabilitate şi Creştere Economică.
Articole pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!