„Cel mai important lucru, dincolo de această reuniune internaţională (n.r. – întâlnirea cu delegația chineză), a fost situaţia din sistemul de sănătate. Mă bucur foarte mult şi le mulţumesc reprezentanţilor sistemului medical care au fost raţionali, care au înţeles că prin dialog putem rezolva lucrurile, nu prin conflict”, a declarat Victor Ponta.El a subliniat și efortul depus de miniștrii Eugen Nicolăescu, Doina Pană şi Daniel Chiţoiu în soluționarea acestei probleme.
„Azi am adoptat şi deblocarea a 1.000 de posturi pentru sănătate şi practic tot fondul meu de rezervă s-a dus la sănătate şi mă bucur pentru asta, cred că e o destinaţie foarte bună, întotdeauna. Mă bucur enorm de mult că nu va fi nicio problemă pentru pacienţi”, a mai spus Ponta.
Premierul și-a exprimat dorința ca pe viitor orice problemă socială sau profesională să fie rezolvată prin dialog și respect.
„E o mare schimbare faţă de fostul Guvern, care, nu de capul lui, ci la cererea preşedintelui, trata cu dispreţ şi cu rigiditate orice fel de cerere socială şi am ajuns la acea explozie de nemulţumire împotriva Guvernului. E deja un an şi jumătate, doi ani, în care problemele inerente, normale, legitime le rezolvăm cu dialog şi raţiune”, a mai declarat Victor Ponta.
Citiți principiile noastre de moderare aici!