„Vrem să fim pregătiţi şi competitivi atunci când ne alăturăm zonei euro. Cred că 2018-2020 este o ţintă realistă. Urmărim, în mod prudent, Polonia, care este mult mai avansată decât România în ceea ce priveşte reformele structurale”, a declarat Victor Ponta.
Ponta a mai spus că așteaptă ca planul anti-criză adoptat de liderii din zona euro să își facă efectul până în 2020.
„Cred că zona euro nu are nevoie de încă un jucător slab, de aceea trebuie, mai întâi, să ne pregătim. Dar angajamentul politic este să ne alăturăm zonei euro şi cred că aceasta ar fi în beneficiul României, dar şi al tuturor celorlalte ţări din UE”, a mai declarat premierul.
Nu este prima dată când Ponta a stabilit ca țintă de intrare în zona euro această perioadă. În luna aprilie, Guvernul a transmis Comisiei Europene un program de convergenţă care nu mai include o ţintă pentru adoptarea monedei euro. Atunci Ponta a afirmat că 1 ianuarie 2019 reprezintă „un obiectiv destul de realist” pentru adoptarea monedei euro de către România.
Polonia a renunţat de asemenea, în programul de convergenţă actualizat transmis CE în luna aprilie, la asumarea unei ţinte indicative privind aderarea la zona euro, invocând ca motive incertitudini legate de orizontul de timp necesar pentru respectarea precondiţiilor, dar şi „situaţia din zona euro”. Premierul polonez Donald Tusk a afirmat în luna iulie că adoptarea euro va întârzia probabil pentru o perioadă de încă 10 ani, deoarece este necesară modificarea constituţiei, care nu poate fi realizată fără o majoritate calificată de cel puţin două treimi în Parlament.
Citiți principiile noastre de moderare aici!