„Respingerea proiectului Roşia Montană în Parlament nu este nicio mare problemă. Nu se întâmplă nimic cu România dacă nu se mai face proiectul Roşia Montană. Dacă România transmite mai departe – şi aici nu mă refer doar la Roşia Montană, pentru că cei de la Reuters mă întrebau despre gaze de şist, mă întrebau despre investiţii străine – dacă România transmite mai departe un mesaj că suntem împotriva tuturor investiţiilor străine şi a utilizării resurselor noastre e o catastrofă, şi lucrul acesta îl spun şi astăzi”, a declarat premierul Ponta.
Mai mult, premierul nu dorește întoarcerea la atitudinea de la începutul anilor 90, când companiile străine erau considerate „rele”.
„Mediul, şi România respectă şi va respecta în toate proiectele sale, fie că e vorba de autostrăzi pe unde trebuie să treacă ursul pe dedesubt, fie că e vorba de exploatări miniere, care iată se fac exact la fel în Finlanda şi în Suedia, ţări foarte ecologice, fie că e vorba de orice alte proiecte pe care le avem, va respecta cele mai înalte standarde de mediu, dar ideea că nu mai vrem străini şi că nu ne vindem ţara e un lucru pe care eu am crezut că l-am lăsat în urmă în 1990 şi împotriva căruia voi lupta cu toate forţele mele politice. Îmi place ecologia, nu-mi place iluzia că o să ne izolăim noi acum şi o să facem. Dacă puteam să o facem, o făceam demult”, a mai spus Ponta.
Citiți principiile noastre de moderare aici!