Victor Ponta a ajuns la Vatican însoțit de soția sa, Daciana Sârbu, de ministrul de Externe, Titus Corlățean, de ministrul Mediului, Rovana Plumb, și de europarlamentarul PSD Corina Crețu, vicepreședinte al Grupului Socialist din Parlamentul European.
Înainte de a fi primit de Papa Francisc, Ponta a avut o întrevedere cu omologul său Matteo Renzi și a participat la o reuniune a socialiştilor europeni.
„Sunt foarte onorat de faptul că voi fi primit de către Sanctitatea Sa, Papa. Am un mesaj de prietenie, de cele mai bune gânduri, pe care i-l transmit, în primul rând în numele României, în al doilea rând din partea Patriarhului României, Preafericitul Daniel, cu care am discutat și care, dealtfel, mi-a și dat un cadou pe care, mâine, îl voi prezenta Sanctității Sale”, a declarat Victor Ponta, înainte de întrevederea cu Suveranul Pontif.
Patriarhul Daniel i-a trimis Papei Francisc, prin Victor Ponta, o icoană, iar premierul i-a dăruit personal Suveranului Pontif un tricou al lui Gheorghe Hagi, semnat de acesta, dar și produse bio tradiționale românești.
„M-am inspirat din faptul că a primit un cadou de la președintele Braziliei, doamna Rousseff, aşa încât, alături de icoana de la Patriarh, o să fie un cadou mai personalizat din punctul de vedere al României”, a mai spus Ponta.
Foto: Facebook
Citiți principiile noastre de moderare aici!