La Consiliul Național al PSD de marți au participat 6.000 de social-democrați, iar, înainte de a sosi Ponta, au luat cuvântul Olguţa Vasilescu, Claudiu Manda, Mihai Sturzu, liderul PC Daniel Constantin, liderul UNPR Gabriel Oprea și Ecaterina Andronescu.
În jurul orei 19, președintele PSD, Victor Ponta, a ajuns la reuniunea consiliului, alături de Liviu Dragnea, după ce au inspectat comuna gorjeană Bengeşti şi un baraj din zonă, precum şi oraşul Novaci, unde o viitură de peste trei metri a afectat grav oraşul, sute de oameni fiind evacuaţi.
În cadrul Consiliului, Ponta și-a lansat candidatura la alegerile prezidențiale din toamnă spunând că a făcut acest lucru fără să ştie şi fără să-şi programeze astfel în comunele inundate Novaci şi Bengeşti, alături de oameni care reprezintă România adevărată.
„Eram cu toţii pregătiţi azi să-mi lansez candidatura. Dumnezeu aşază lucrurile mult mai bine şi mi-am lansat deja candidatura pentru a fi preşedintele românilor la Novaci, la Bengeşti, alături de oameni care de fapt reprezintă România adevărată, nu România din cărţi sau de la televizor. Mi-am lansat candidatura fără să ştiu, alături de oameni curajoşi, dar şi de oameni deznădăjduiţi, care aşteptau de la mine şi de la noi un sprijin. Cred că mi-am lansat candidatura, fără să mă gândesc aşa, alături de români, de acei care de fiecare dată au avut nevoie să ştie că nu sunt singuri la nevoie”, a anunțat premierul, în deschiderea discursului său.
Citiți principiile noastre de moderare aici!