Marți, 31 mai, la ora 8 dimineața (ora României) planeta noastră se va intersecta cu particule provenite din cometa 73P/Schwassmann–Wachmann, transmit cei de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
Deși în România va fi zi, se așteaptă ca activitatea meteorilor să se intensifice treptat, cu câteva ore înaintea maximului preconizat.
„Astfel, în noaptea de 30 spre 31 mai vom putea fi martorii unui spectacol ceresc deosebit până în jurul orei 4:30, când cerul va începe să se lumineze treptat (Soarele răsare la ora 5:30). Meteorii vor fi lenți în comparație cu meteorii «obișnuiți», intrând în atmosferă cu viteze de doar 16 km/s (72 km/s fiind viteza maximă).
Întâlnirea din acest an include multe particule desprinse din coada cometei în anii 1892 și 1897, dar și fragmente mai mari rezultate în urma dezintegrării cometei din anul 1995”, mai spun cei de la Astro-Urseanu.
Fenomenul va putea fi observat dacă predicția este corectă (în primul rând), într-o zonă cu cer senin, departe de poluarea luminoasă a orașelor.
„Nu uitați, adaptarea ochiului la întuneric durează cel puțin o jumătate de oră, așadar evitați sursele de lumină artificială. Fenomenul nu poate fi urmărit prin instrumente astronomice (lunete și telescoape)”, atrag atenția specialiștii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!